Opinie. Ion Terguță: Bătălia politică, folosită ca pretext pentru concentrarea puterii. Cazul Maiei Sandu și paralela cu Ursula von der 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a rezistat moțiunii de cenzură depuse în Parlamentul European. Felul în care și-a negociat rămânerea în funcție este un aspect care merită analizat, dar, mai important, sunt asemănările izbitoare cu modul în care se face politică în Republica Moldova.

Discursul președintei Comisiei Europene a sunat ca un adevărat manifest ideologic pentru întreg spațiul european: „Suntem aici pentru a lupta cu iliberalismul, cu manipularea păpușilor lui Putin și cu dezinformarea.”

Aceste trei teme – autoritarismul, influența Rusiei și fake news-ul – au devenit liniile de comunicare ale liderilor liberali europeni. Ele justifică politici de disciplinare internă, finanțări redirecționate și compromisuri transpartinice. Nu se poate să nu vă amintească de discursul politic de la noi. Dar mai ales modul de acțiune. Aceeași grilă ideologică este preluată fără filtre de Maia Sandu, președinta Republicii Moldova. Sub steagul luptei cu oligarhia și corupția dânsa a câștigat capital politic – însă exact aici începe paradoxul: în UE, instituțiile sunt solide, narațiunea liberală este contrabalansată de mecanisme de control, pe când în Republica Moldova statul de drept este fragil și aceleași teme devin un „cec în alb” pentru intervenții discutabile, uneori forțând limita Constituției.

Exemplele sunt deja clasice: dizolvarea Parlamentului împinsă prin interpretări creative ale Curții Constituționale; reforma justiției transformată într-o re-epurare de funcții, opoziția politică stigmatizată ca fiind „pro-rusă” sau „coruptă”, indiferent de probe. Critica este mereu catalogată drept „dezinformare”.

De ce am ales această comparație? Vă ofer mai jos o analiză care îi aparține lui Dan Dungaciu, exprimată în podcastul lui Marius Tucă, care sper să explice:

„Toate aceste trei direcții din discursul Ursulei von der Leyen – lupta cu iliberalismul, demascarea influenței rusești și combaterea dezinformării – definesc astăzi filosofia politică liberală dominantă în Europa, exact așa cum o formulează actuala Comisie Europeană. Aceste teme sunt omniprezente: le regăsim în campaniile electorale din Portugalia până în Republica Moldova. Ele se revarsă ca un fir roșu peste tot în spațiul euro-atlantic.

Alegerile politice s-au globalizat. Ne organizăm și votăm la nivel național, dar lupta este una globală, iar în această bătălie ideologică fiecare tabără își mobilizează propriii aliați. Vedem peste tot confruntarea a două lumi distincte: „lumea lui Trump” și „lumea lui Soros”. Sunt două viziuni despre cum ar trebui să arate lumea, aflate într-un conflict permanent care s-a mutat inclusiv în inima Parlamentului European.

Sigur, în spațiul post-sovietic lucrurile sunt mai complicate, dar la nivel european nucleul acestei confruntări rămâne același. Se vorbește de parcă NATO nu ar exista, iar narațiunea că în fiecare țară nucleul pro-rus ar fi de 35–40% a devenit un clivaj artificial, care întreține teama și polarizarea.

Suntem, de fapt, într-o campanie electorală permanentă. Fisura ideologică s-a adâncit, iar nemulțumirea generală se reflectă acum direct în conflictele din Parlamentul European. Creștin-democrații, altădată gardienii valorilor tradiționale – familie, biserică, identitate națională – au renunțat treptat la aceste teme, mutându-se atât de mult spre stânga încât diferențele dintre PPE și socialiști au devenit aproape insesizabile. Ideologic, au rămas „în pielea goală”.

Pe acest fond au apărut partide noi – conservatori, reformatori – care reocupă acest gol doctrinar. Iar acum, când Ursula von der Leyen a realizat că PPE a alunecat prea departe, încearcă să se reîntoarcă spre baza conservatoare. Problema este că cei la care vrea să revină nu mai pot fi cooptați cu ușurință, iar cei de la care au plecat o urăsc. Practic, Ursula von der Leyen se regăsește astăzi într-una dintre cele mai vulnerabile poziții politice.

Pentru a-și asigura sprijinul, a început să promită orice – chiar și transferuri bugetare directe către regiuni, ocolind statele naționale, doar pentru a strânge voturi. Mai mult, a folosit fondul social, direcționat spre proiecte de înarmare, doar pentru a obține sprijinul grupurilor de stânga.”

Repet: analiza îi aparține lui Dan Dungaciu.

Vă rog să găsiți similitudini cu ceea ce se întâmplă la noi. Sunt multe și foarte evidente. E greu să treci peste ideea că suntem prinși într-un iureș care depășește hotarele și modul nostru de a înțelege. De ce am făcut această comparație între Ursula von der Leyen și Maia Sandu? Pentru că provin din aceeași familie politică și pentru că modul în care tratează lucrurile este identic. Da, Maia Sandu își justifică deciziile cu aceeași linie ideologică folosită de Ursula von der Leyen: lupta cu iliberalismul, manipularea rusă și fake news-ul. Dar, fără mecanismele de echilibru și control real, această bătălie devine o armă de concentrare a puterii, cu riscul de a transforma „binele” într-o forță care își devorează propriile principii. Și aici lucrurile se despart: „Somnul rațiunii naște monștri.”

Ion Terguță / Facebook