Maia Sandu insistă ca R. Moldova să adere la UE odată cu Ucraina. Întrebări legitime asupra strategiei diplomatice
Declarațiile președintei Maia Sandu pentru publicația austriacă Der Standard ridică întrebări importante despre direcția strategică a diplomației moldovenești în contextul aspirațiilor europene ale țării.
Când președinta afirmă că „Moldova și Ucraina au început împreună drumul spre aderarea la Uniunea Europeană” și că ambele state trebuie să ajungă „la destinație” împreună, se conturează o realitate diplomatică complexă. Fiecare stat candidat la aderarea în UE și-a construit, de-a lungul istoriei integrării europene, un parcurs individual, evaluat strict pe baza reformelor interne, a progresului instituțional și a îndeplinirii criteriilor de la Copenhaga. Modelul tradițional presupune că fiecare țară avansează în funcție de meritele proprii, de capacitatea de implementare a acquis-ului comunitar și de reforma instituțiilor.
Trebuie spus direct: oricare ar fi dorința europeană comună, Ucraina se află în faza activă a unui război al cărui final nu poate fi prevăzut cu certitudine. Reconstruirea post-conflict, reformarea instituțiilor într-un context de securitate neclar și implementarea acquis-ului comunitar în aceste condiții reprezintă provocări extraordinare care pot întinde procesul pe o perioadă mai lungă decât se așteaptă de societatea din R. Moldova.
Experții în integrare europeană sunt unanimi: aderarea la UE necesită nu doar aspirații politice, ci și capacitate institutională, stabilitate economică și securitate teritorială. Pentru o țară care trebuie să-și reconstruiască infrastructura, să-și reformeze instituțiile și să-și consolideze frontierele în același timp, calendarul european devine, în mod realist, mult mai incert.
Contextele diferite, provocări distincte
Republica Moldova și Ucraina se confruntă cu realități geopolitice fundamental diferite. În timp ce Ucraina este angajată într-un conflict militar direct, Moldova beneficiază de pace și stabilitate relativă. Această diferență de context impune o abordare și evaluare separată a celor două state. Referirea la „calendarul 2030” pentru integrarea europeană devine o utopie dacă R. Moldova va rămâne cuplată la Ucraina.
Analizând cu atenție poziția oficială promovată de președintă, se conturează întrebarea dacă această strategie reflectă o opțiune autonomă a Chișinăului sau mai degrabă o aliniere la expectativele externe. Poziția fermă și consecventă în favoarea „pachetului” diplomatic, chiar și în fața evidențelor privind diferențele de context, sugerează că deciziile strategice se iau mai degrabă „fiind coordonate” cu partenerii de la Bruxelles și Kiev decât prin evaluarea independentă a intereselor naționale.
Această dinamică ridică semne de întrebare dacă guvernarea înțelege că această „strategie diplomatică” riscă să se transforme într-o nouă gafă majoră a guvernării și să afectează interesul național pe termen lung.
Fără a pune sub semnul întrebării angajamentul european al Republicii Moldova sau solidaritatea cu Ucraina, este legitim să ne întrebăm dacă această strategie servește cu adevărat interesele pe termen lung ale R. Moldova.