Case, apartamente și chirii de zeci de mii de euro: Ce averea are Pavel Voicu
Averea deputatului Pavel Voicu a crescut semnificativ după plecarea din funcția de ministru de Interne. Potrivit unei investigații jurnalistice, deși oficial a rămas doar cu pensia de polițist, Voicu a desfășurat mai multe tranzacții imobiliare, a vândut, a cumpărat și a făcut schimb de proprietăți, ajungând în prezent să dețină bunuri de milioane, pe care le dă în chirie.
Rise.md scrie că în 2021, la momentul ieșirii din funcția publică, Voicu declara două case: una în Durlești, primită prin donație de la părinți, și alta la Ungheni. La scurt timp după plecare, casa din Durlești a fost vândută, iar cea din Ungheni – dată la schimb unui om de afaceri.
În prezent, deputatul declară venituri de circa 90.000 de euro din chirii doar pentru anul 2025, însă susține că locuiește „în apartamentul unor prieteni”.
Între timp, Autoritatea Națională de Integritate a inițiat, în februarie, un control asupra averii și intereselor personale ale parlamentarului, în urma unei sesizări. Inspectorii au constatat neconcordanțe și inexactități în declarațiile de avere, inclusiv privind reflectarea unor bunuri și declararea incompletă a veniturilor.
Casa de 118 metri pătrați din Durlești, donată de părinți, a fost vândută în august 2021 Liceului privat „Columna”. Instituția a contractat un credit bancar de 5,5 milioane de lei pentru achiziție. Voicu nu a dezvăluit suma exactă încasată, dar susține că 96% din bani au fost transferați prin bancă și au stat la baza investițiilor ulterioare.
Terenul pe care a fost construită casa fusese cumpărat în 2007 de la Ion Stratulat, fost polițist ucis în 2011.
În aceeași zi în care casa a fost vândută, soția lui Voicu a cumpărat un apartament și un loc de parcare într-un complex din apropierea Academiei de Studii Economice, pentru circa 1,2 milioane de lei. În același an, Voicu a mai cumpărat un apartament, ulterior revândut.
În 2023, familia a achiziționat un alt apartament, de 87 m2, pentru sub un milion de lei, de la nepotul lor, Ion Pușcașu. Acesta cumpărase imobilul la 19 ani, fără credit bancar, situație explicată de Voicu prin faptul că părinții tânărului, plecați peste hotare, ar fi finanțat achiziția.
Investigația scoate la iveală și o serie de tranzacții mai vechi în familie, inclusiv donații succesive ale unui apartament din sectorul Botanica, care a fost, în timp, transferat între rude și ulterior vândut.
În septembrie 2021, familia Voicu a făcut schimb de locuințe. Casa din Ungheni a fost cedată în schimbul unei locuințe din Chișinău, situată într-o zonă de elită de lângă lacul Valea Morilor. Partenerul de tranzacție este afaceristul Stanislav Paun.
Numele acestuia apare anterior în presă în contextul suspiciunilor că ar fi fost favorizat în perioada pandemiei de COVID-19, când Voicu era ministru și membru al Comisiei pentru Situații Excepționale. Deși compania lui Paun nu figurează în listele oficiale ale operatorilor autorizați pentru transporturi speciale, acesta a recunoscut relația de prietenie cu Voicu, care durează de peste 30 de ani.
Casa primită la schimb fusese anterior cumpărată de Paun de la fostul premier Dumitru Braghiș, pentru circa 1,84 milioane de lei, ulterior fiind reconstruită.
Imobilul din Chișinău se află într-un cartier select, unde vecinii lui Voicu sunt fostul premier Dumitru Braghiș, ex-deputatul Valeriu Guma, condamnat în România pentru corupție, dar și persoane asociate cu fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc.
Casa, finalizată în 2022, este dată în chirie și a generat venituri de aproximativ 140.000 de euro pentru familie.
Fiica deputatului deține, la rândul său, mai multe imobile. În 2020, la vârsta de 25 de ani, aceasta a cumpărat un apartament de 81 m2 fără credit bancar. Ulterior, în 2024, a mai obținut un apartament de 88 m2 în urma unui divorț.
Potrivit declarațiilor fostului ginere, familia ar fi obținut la nuntă circa patru milioane de lei, iar și averea acestuia este în prezent verificată de ANI.
Pavel Voicu a activat aproape 20 de ani în structurile de forță, fiind consilier al fostului președinte Igor Dodon, ministru al Apărării și ulterior ministru de Interne. În 2021 a părăsit funcția, iar în 2025 a devenit deputat în Parlament pe lista Blocului electoral format din Partidul Socialiștilor și alte formațiuni.