Noi detalii din dosarul de trafic de droguri din licee. Cum distribuiau tinerii marfa în oraș
Procurorii fac publice noi detalii în privința cazului de trafic de droguri din liceele din București. Aceștia au aflat cum operau tinerii.
Procurorii fac publice noi detalii în privința cazului de trafic de droguri din liceele din București. Aceștia au aflat cum operau tinerii.
Co-fondatorul Intel, Gordon Moore, creatorul teoriei privind evoluția tehnologică a cipurilor de calculator, a murit la vârsta de 94 de ani.
Este aglomerație la tarabele cu pește din țară, încă de la primele ore ale dimineții. Zeci de oameni se îmbulzesc deja la pescării, în prima zi de post cu dezlegare la pește.
Se conturează primele concluzii la Conferinţa Europeană a Serviciilor Financiare. Reuniţi în cadrul celei de-a VII-a ediţii, reprezentanţii mediului academic şi experţii au căutat soluţii pentru schimbările care au loc în piaţa financiară europeană cu accent către piaţa financiară verde.
O nouă șansă pentru fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, să-și apere onoarea, demnitatea și reputația profesională. După aproape un an și jumătate din momentul în care Morari a depus cerere de chemare în judecată pe numele procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, Curtea
Sorana Cîrstea, locul 74 WTA, a învins pentru a doua oară consecutiv pe franceza Caroline Garcia, favorita numărul 5 a competiţiei, şi s-a calificat în turul 3 la Miami Open.
Pe lângă tradiţiile şi obiceiurile pe care credincioşii le respectă cu sfinţenie, a devenit o obişnuinţă ca de Buna Vestire să se împartă alimente pentru sufletul celor adormiţi.
Românii vor trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de vară, astfel că toate ceasurile vor fi date cu o oră înainte.
Deși poate părea un scenariu desprins dintr-un film de groază, există, de fapt, un lac pe planeta noastră, care transformă instantaneu animalele care îl ating în piatră. Lacul terifiant este cunoscut sub numele de Lacul Natron, din nordul Tanzaniei, la granița cu Kenya. Lacul este, de fapt, locul ales pentru reproducerea speciei de flamingo mic, o specie pe cale de dispariție, dar pentru ori
De sărbătoarea cu cruce roşie Buna Vestire, credincioşii pot rosti cea mai puternică rugăciune despre care se spune că face minuni şi reuşeşte să deschidă porţile Raiului.
Coreea de Sud planifică să construiască pIînă în 2025 cea mai mare roată Ferris din lume, avIînd o priveliște uimitoare asupra Seulului. Roata de observație futuristă va fi diferită de aspectul tradițional al roților de observație datorită «tehnologiilor inovatoare». Roata va fi amplasată pe un deal în Parcul Hanul, pe care guvernul orașului Seul (SMG) l-a numit «porțile Seulului». Roata va ser
Un bărbat a supraviețuit după ce coarda de bungee jumping s-a rupt în timpul unui salt de la mare înălțime, de pe un podium situat la înălțimea unui bloc de 10 etaje, într-un parc de distracții din Pattaya, Thailanda. Bărbatul, care s-a identificat doar cu prenumele Mike, era în vacanță în Thailanda în luna ianuarie, când s-a decis să sară de la înălțime. Din fericire, saltul a fost făcut deasu
O zebră care a evadat de la grădina zoologică şi s-a plimbat în voie timp de mai multe ore prin centrul oraşului Seul devenind, astfel, vedetă pe internet s-a întors teafără şi nevătămată în ţarcul ei, au precizat, vineri, responsabili ai grădinii zoologice. Zebra a fost capturată după ce s-a plimbat mai multe ore prin capitala sud-coreeană. Zebra Sero a revenit în ţarcul său într-o „stare d
Un grup de oameni de știință a arătat că modificările cantității de omăt în Antarctica pot avea un impact semnificativ pe termen scurt asupra creșterii nivelului mării la nivel mondial. Studiul este publicat în revista Nature Communications. Studiind cantitatea de omăt din Golful Mării Amundsen din Antarctica de vest, echipa de oameni de știință a stabilit că, deși sînt nesemnificative în
Cînd misterioasa cometă numită 'Oumuamua a traversat Sistemul Solar în 2017, traiectoria sa ciudată i-a făcut pe unii să speculeze că ar putea fi o navă spațială extraterestră, scrie digi24.ro Oamenii de știință au descoperit acum că această cometă avea într-adevăr capacitatea de a se autopropulsa, dar nu așa cum și-au imaginat fanii teoriei potrivit căreia am fost vizitați de extratereștri. Pi
Ai Weiwei a recreat faimoasele picturi cu nuferi ale lui Claude Monet din piese de LEGO. Artistul chinez va expune la Muzeul de Design din Londra reinterpretarea nuferilor lui Monet. Pentru a realiza opera de arta, Weiwei a utilizat peste 650.000 de piese LEGO, în 22 de culori diferite, scrie publicația SMART TV. Versiunea artistului chinez înfățișează iazurile idilice împînzite de nuferi, d
Cerul Marelui Nord suedez a fost acoperit joi cu halouri de lumină artificială după lansarea unei rachete sonore, care a eliberat particule în atmosferă pentru a studia mai bine aurora boreală, relatează AFP. Numite uneori aurore polare, aceste fenomene apar pe cerul nopţii arctice cu fascicule de lumină albastră, verde sau violetă. Pentru a pătrunde secretele acestui fenomen natural spectac
Război în Ucraina, ziua 395. Aproape 170.000 de ruși au murit în timpul războiului din Ucraina, susțin autoritățile ucrainene, potrivit Sky News.
S-a aflat cât costă un pachet cu 25 de kilograme de alimente pe care le vor primi românii vulnerabili înainte de Paşte, alături de voucherele pentru alimente.
Turiștii vor putea să viziteze, vara aceasta, locul în care sunt încoronați regii britanici, însă trebuie să respecte o singură condiție.
Președintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a devenit din principalul ordonator de credite al DGASPC principalul ”sponsor” pentru una dintre minorele instituționalizate.
Recunoscut ca deținător al celei mai lungi bărbi din lume, un locuitor al orașului canadian Surry, Columbia Britanică, și-a doborît propriul record pentru a doua oară, crescînd-și barba pînă la 2,54 metri. Acest lucru este menționat într-un mesaj postat pe site-ul Guinnes World Records. Sikhul Sarwan Singh, care trăiește în Canada și practică sikhismul, își crește barba de la vîrsta de 17 an
Un bărbat din Piatra Neamț, care lucrează ca măcelar, s-a ales cu dosar penal, după ce și-a amenințat patroana cu securea.
Rareş Bogdan a comentat scandalul banilor europeni pentru fermierii români. "Decizia a fost prea mult politică și prea puțin tehnică", spune europarlamentarul care dezvăluie cine este vinovatul în acest caz.
Deutsche Bank este o bancă foarte profitabilă şi nu există motive să se pună la îndoială viitorul ei, a afirmat vineri cancelarul german Olaf Scholz, după declinul semnificativ al acţiunilor băncii. „Deutsche Bank şi-a reorganizat şi modernizat complet modelul de afaceri şi este o bancă foarte profitabilă”, a declarat Scholz, la o conferinţă de presă la Bruxelles. {{670600}}La Bursa de la Fr
103news.com — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 103news.com.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
103news.com — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
103news.com — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 103news.com.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
103news.com — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.
Музыкальные новости