Deși guvernanții susțin că măsurile pentru care își vor asuma răspunderea în Guvern au fost luate cu gândul de a proteja populația, există câteva categorii de români care vor fi puternic afectate.
Marele protest agricol din Bulgaria a început luni și s-a încheiat miercuri. Tractoarele sunt deja departe de Sofia, iar guvernul lui Nikolai Denkov s-a angajat ca Bulgaria să nu importe floarea-soarelui din Ucraina până când nu se vor vinde cantitățile locale, transmite Serviciul bulgar al Europei Libere.
Acordul, la care s-a ajuns la sfârșitul zilei de 19 septembrie, prevede o interdicție temporară a importurilor de semințe de floarea-soarelui din Ucraina, precum și introducerea de cote pentru importurile de cereale din Ucraina. Читать дальше...
Procurorii ar fi descins în această dimineață cu percheziții acasă la președintele, Natalia Parasca, și membrii Partidului Renaștere.
Despre aceasta au anunțat pe rețelele de socializare membrii partidului, transmite notează Noi.md cu referire la stiri.
Membrii partidului au acuzat-o pe șefa statului de faptul că ar fi dar indicații procurorilor.
Procuratura deocamdată nu a venit cu detal
De mai bine de o lună, polițiștii întreprind acțiuni de localizare a unei minore de 15 ani, originară din localitatea Răscăieți, raionul Ștefan Vodă.
Fata a părăsit domiciliul la 18 august, deplasîndu-se într-o direcţie necunoscută și pînă la moment nu se cunoaște locul aflării acesteia.
Semnalmente înălţimea 1.70 m, păr șaten și ochi căprui.
În ziua dispariţiei minora era îmbrăcată în pa
Legislația națională privind achizițiile publice în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale va fi armonizată cu legislația Uniunii Europene.
Parlamentul a votat în prima lectură un Proiect de lege care are drept scop creșterea nivelului de transparență, concurență și eficiență a achizițiilor sectoriale.
Modificările legislative prevăd reglementarea mai deta
Sunt proteste de amploare ale polițiștilor şi angajaților din penitenciare faţă de măsurile de austeritate. Bugetarii nu sunt de acord cu disponibilizările şi tăierile de sporuri.
Trei persoane au fost depistate la trecerea frontierei de stat cu acte falsificate. Cazurile au fost notificate în punctele de trecere a frontierei Leușeni-Albița și Palanca-Maiaki-Udobnoe, fiind cercetați un conațional și doi cetățeni străini, anunță Noi.md
Primul documentat, un tînăr din Ucraina, s-a prezentat la PTF Leușeni pe direcția ieșire din țară, avînd drept scop de a ajunge în Polonia
Un martor cheie care a asistat la accidentul cumplit petrecut pe Autostrada A1 rupe tăcerea. Acesta a explicat ce s-a întâmplat cu doar câteva secunde înaintea impactului.
Compania Transgaz a transmis un comunicat de presă, în urma exploziei de la Călimânești, la magistrala de gaz din zona șantierului la Autostrada Moldovei A7.
Comisia de Pre-Vetting vine cu unele precizări, în contextul informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la Iulian Muntean, candidat la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care a promovat evaluarea extraordinară pe 14 august 2023, și a fost numit de Parlament în Consiliul Superior al Magistraturii pe 7 septembrie 2023, în sensul în care ar fi învinuit într-un p
La 20 septembrie, Președintele Consiliului Uniunii Europene, Charles Michel, l-a sunat pe președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev.
Referindu-se la acordul la care s-a ajuns cu privire la încetarea măsurilor antiteroriste, șeful statului a menționat că retragerea unităților forțelor armate armene din Karabakh, dezarmarea formațiunilor armate ilegale, întrevederea de la Yevlakh reprezin
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit ședința legislativului în semn de protest, după ce majoritatea parlamentară a respins toate propunerile înaintate de membrii formațiunii.
”Noi vrem să avem acces la informații, pe noi nu ne interesează să participăm la o nouă ședință unde din nou se va vota o nouă prelungire a stării de urgență. Atunci cînd membrii ședinței sînt ignorați, noi părăs
Compania Google va oferi Republicii Moldova un milion de dolari americani pentru a sprijini țara noastră să-și îmbunătățească securitatea cibernetică și să promoveze alfabetizarea digitală, a anunțat șefa statului Maia Sandu, aflată la New York, după întrevederea cu vicepreședintele pentru Afaceri Guvernamentale și Politici Publice al companiei, Karan Bhatia, potrivit Radiomoldova. De asemenea, președinta a …
Soluționarea conflictului transnistrean se va produce, inevitabil, în cîțiva ani, iar autoritățile de la Chișinău trebuie să fie pregătite pentru acest proces.
Este opinia fostului vicepremier pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, potrivit căruia autoritățile constituționale trebuie să creeze un Fond destinat acoperirii cheltuielilor financiare necesare reintegrării țării. Potrivit fostului vicep
Trebuie verificată adâncimea la care era magistrala de gaz, spune prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici. Acesta atrage atenția că de la decopertare până la conductă ar fi trebuit să fie cel puțin 1,8 metri, iar la prima vedere în locul exploziei pare că adâncimea e mai mică de un metru.
Doi nerezidenți au încercat să transporte ilicit arme prin vamă. Cazurile au fost înregistrate la postul vamal Tudora, pe sensul de intrare în Republica Moldova, relatează Realitatea.md. În primul caz, a fost supus controlului un mijloc de transport de model „Hyundai Sonata”, iar în rezultat asupra unui pasager, cetățean israelian de 20 ani, au fost …
Republica Moldova nu-și propune să rezilieze contractul cu Gazprom, deși concernul rus nu-și onorează obligațiile contractuale și nu furnizează volumele necesare de gaz.
O spune ministrul Energiei, Victor Parlicov, potrivit căruia autoritățile iau în considerare scenariul rezilierii contractului în mod unilateral de către partea rusă. Victor Parlicov spune că dacă Gazprom nu mai furnizează gaz
Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) a prezentat miercuri conceptul unui noi proiect pentru investiții în agricultură. Spre deosebire de alte proiectele similare, acesta este conceput pentru a asigura eficientizare și durabilitate în utilizarea surselor financiare, or, proiectul prevede ca pe durata următorilor șase ani, doua lanțuri valorice cu potenţial, care antrenează în mare parte …
Avocatul Adrian Cuculis a declarat, după explozia de la Călimănești, de pe Autostrada A7, că un asemenea eveniment este un real pericol, având în vedere faptul că aceste rețele de gaze împânzesc toată România.
Primăria nu va mai putea distribui pliantele informative despre realizările municipalității. Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul primarului Ion Ceban în litigiul împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC). Instanța supremă a menținut decizia Curții de Apel Chișinău, care a constatat că „legea specială
Procurorul general interimar, Ion Munteanu, urmează să ceară ridicarea imunității parlamentare a doi deputați neafiliați. Este vorba de socialiștii transfugi, care reprezintă, la moment, Partidul „Renaștere”, susțin sursele Deschide.MD. Menționăm că la începutul lunii august la sediul Partidului „Renaștere” au avut loc percheziții într-un dosar penal pornit pentru tentativa de corupere a unor aleși locali. …
Ucraina va renunța probabil la importul de gaze în această iarnă, deoarece în prezent există suficient combustibil pentru nevoile interne, a declarat șeful companiei Naftohaz Ukrayiny, Oleksiy Chernyshov.
Acest lucru a fost declarat de șeful companiei Naftohaz, Oleksiy Chernyshov.
El a fost citat de Reuters cu referire la televiziunea ucraineană.
El a spus că volumul rezervelor de gaze di
Deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi ar putea rămîne fără imunitate parlamentară.
Cu mai multe cereri în acest sens a venit către Parlamentul Republicii Moldova, procurorul general interimar Ion Munteanu.
Potrivit cererilor care au fost date citirii în cadrul ședinței de președintele parlamentului, Igor Grosu, Irina Lozovan este bănuită în cadrul unor cauze penale privind accepta
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
103news.com — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 103news.com — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 103news.com — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
103news.com — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 103news.com.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
103news.com — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
103news.com — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 103news.com.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
103news.com — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
103news.com — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.