Compania Termoelectrica a anunțat că este pregătită să furnizeze agent termic pentru toate categoriile de consumatori la cerere. Directorul general Iurie Razlovan a precizat că tarifele vor rămîne la nivelul sezonului de încălzire precedent.
„Livrarea agentului termic depinde de oameni. Dacă ei vor și solicită, noi conectăm. Considerăm noțiunea asta de start al sezonului de încălzire una învech
Autoritățile de la Chișinău nu confirmă informațiile potrivit cărora unele drone rusești ar fi traversat teritoriul Republicii Moldova în contextul atacului de noaptea trecută, 5 octombrie, asupra Ucrainei.
Maria Aramă, de la serviciul de presă al Ministerului Apărării, a declarat pentru Teleradio-Moldova că nu au fost interceptate drone în spațiul aerian al țării, transmite ipn.md.
Potrivit
În fiecare zi, în Moldova au loc accidente grave, dar, din păcate, acest lucru nu îi împiedică pe unii șoferi să încalce regulile de circulație.
Redacția Noi.md continuă să discute despre această problemă și să lupte împotriva haosului de pe șosele.
În noul videoclip este prezentată o zi obișnuită la volan pe străzile din Chișinău. Numărul încălcărilor înregistrate este șocant — și acestea
Pentru a evita întîrzierile la frontieră sau alte eventuale incidente atunci cînd călătoriți cu minori, trebuie să respectați cu exactitate condițiile prevăzute de lege în acest caz.
Documente esențiale:
-Fiecare minor trebuie să aibă pașaport propriu valabil (inclusiv nou-născuți);
{{839999}}-Minorul poate călători însoțit de unul dintre părinți sau unul din reprezentanții săi legali făr
O corespondență de 800 de pagini și un set de contracte obținute și verificate de think tank-ul britanic, Royal United Services Institute (RUSI), arată că Rusia ar ajuta China să-și pregătească armata pentru o posibilă invazie în Taiwan. Europa Liberă a discutat cu unul din autorii analizei.
La alegerile pentru autoritățile locale din Georgia, partidul de guvernămînt „Visul Georgian” a obținut o victorie clară, potrivit datelor oficiale ale CEC din Georgia.
Candidații partidului „Visul Georgian” au cîștigat în toate orașele și municipalitățile, inclusiv în Tbilisi, unde Kakha Kaladze va ocupa pentru al treilea mandat funcția de primar. În 26 de municipalități, candidații partidului
Economistul și liderul partidului politic Alianța „MOLDOVENII”, Denis Roșca, a oferit o serie de recomandări noului parlament pentru rezolvarea problemelor cu care urmează să se confrunte.
În special, el a menționat că legislația - trebuie să fie simplă, pentru a atrage investitori. În cazul Republicii Moldova (țara în care se adoptă 1500-3500 de legi și amendamente pe an) este nevoie de a tăia
Acordul de pace din Gaza este mai aproape ca niciodată, a declarat președintele american Donald Trump într-un interviu acordat sîmbătă pentru publicația Axios.
Liderul de la Casa Albă a subliniat că discuțiile dintre părțile implicate au ajuns într-un punct critic și că Statele Unite vor intensifica eforturile diplomatice pentru a finaliza documentul în următoarele zile.
„I-am spus: «Bibi, a
Prim-ministrul Georgiei a declarat pe 5 octombrie că protestatarii care au încercat să pătrundă cu forța în palatul prezidențial în zeara precedentă au vrut, de fapt, să răstoarne puterea. Irakli Kobakhidze a mai acuzat Uniunea Europeană că se amestecă în politica internă a țării sale.
Prim-ministrul Georgiei a declarat pe 5 octombrie că protestatarii care au încercat să pătrundă cu forța în palatul prezidențial în zeara precedentă au vrut, de fapt, să răstoarne puterea. Irakli Kobakhidze a mai acuzat Uniunea Europeană că se amestecă în politica internă a țării sale.
În perioada 4–12 octombrie 2025, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” din Chișinău găzduiește Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși „Licurici-80”, ediția a VI-a, desfășurată sub genericul „Povești ce unesc generații”, relatează moldpres.
Festivalul se desfășoară în mai multe spații culturale din Chișinău – Teatrul „Licurici”, Teatrul Național „Mihai Eminescu” și Teatrul Municipal „Guguță
Stațiunea bulgară Elenite a fost grav afectată de fenomene meteo extreme care au provocat distrugeri semnificative.
Ploile torențiale puternice au cauzat inundații de amploare în Bulgaria. Potrivit Balkan Insight, cel puțin trei persoane au murit în complexul turistic Elenite, transmite libertatea.ro.
Ministrul de Interne, Daniel Mitov, a anunțat că un ofițer al Poliției de Frontieră a deced
Nouă țări și regiuni autonome au fost eliminate de pe lista jurisdicțiilor care nu îndeplinesc standardele internaționale de transparență, a informat Logos Press.
Următoarele teritorii sînt excluse: Barbados, Insulele Cayman, Gibraltar, Emiratele Arabe Unite, Jamaica, Iordania, Filipine, Seychelles, Emiratele Arabe Unite și Senegal. Lista actualizată a fost aprobată de guvern la 1 octombrie.
Premierul partidului „Visul Georgian”, Irakli Kobakhidze, a declarat că tentativa de răsturnare a ordinii constituționale a fost susținută de un reprezentant oficial al Uniunii Europene.
El consideră, de asemenea, că ambasadorul Uniunii Europene în Georgia ar trebui să iasă public, să se distanțeze și să condamne ferm tot ce se întîmplă pe străzile din Tbilisi, relatează apsny.ge.
Potrivit l
Banca Națională a Moldovei anunță că în trimestrul II 2025 volumul remiterilor personale primite de rezidenții Republicii Moldova s-a redus cu 1,5% față de anul precedent, totalizînd 472,02 milioane de dolari, echivalent cu 9,9% din PIB.
Scăderea a fost determinată în special de diminuarea intrărilor din remunerarea netă a salariaților peste hotare (-39,7 milioane de dolari), în timp ce transfe
Opoziția din Cehia a obținut o victorie clară în urma scrutinului desfășurat pe parcursul a două zile. Marele perdant al alegerilor parlamentare este alianța de centru-dreapta Spolu („Împreună”).
Partidul de opoziție ANO, populist de dreapta și eurosceptic, condus de fostul prim-ministru și miliardar Andrej Babiš, a obținut 34,5% din voturi la alegerile parlamentare. Prin acest rezultat, este c
Timp de aproape 48 de ore, Afganistanul a fost cuprins de confuzie și haos după ce guvernul taliban a impus o întrerupere a comunicațiilor la nivel național. Restabilirea serviciilor de telefonie mobilă și internet pe 1 octombrie a fost întâmpinată cu un amestec de ușurare și furie.
În septembrie 2025, datoria publică internă a Republicii Moldova a constituit 47,9 miliarde de lei, față de 47,4 miliarde de lei la sfîrșitul lunii august, o creștere de 500 de milioane de lei față de luna precedentă.
Acest lucru a fost raportat de economistul Vladimir Golovatiuc care a menționat că de la începutul anului, aceasta a crescut cu 3,9 miliarde de lei, sau 8,9%, iar față de septembr
Vremea se menține răcoroasă.
Meteorologii prognozează cer variabil. Precipitații semnificative nu se prevăd.
Vîntul va sufla predominant din nord-vest, slab pînă la moderat.
Ziua, în sudul țării temperatura aerului va fi de +17...+17°C.
În centru se așteaptă +15...+17°C, iar în nord termometrele vor indica în jur de +12...+14°C.
În zorii zilei de 10 septembrie, când roiuri de drone rusești au intrat în spațiul aerian al Belarusului îndreptându-se spre vest, către granița cu Polonia, un ofițer militar belarus a ridicat receptorul unei linii telefonice speciale și l-a sunat pe omologul său polonez pentru a-l avertiza.
Nu era prima dată. Iar Polonia nu e singura țară vecină care a primit un telefon de la belaruși. S-a întâmplat și în Lituania, ai cărei ofițeri superiori au primit avertismente.
Rusia își intensifică...
Într-un interviu acordat rubricii „Adevărații eroi” pe Noi.md, actorul și producătorul Boris Lee Krutonog, originar din Chișinău, a povestit despre experiența sa în celebrul serial The Americans, dedicat Războiului Rece, și despre provocările acestui rol.
„Cînd joci o scenă, nu știi niciodată care va fi rezultatul. Nu aveam idee că The Americans va avea un astfel de impact asupra publicului ș
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
103news.com — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 103news.com — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 103news.com — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
103news.com — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 103news.com.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
103news.com — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
103news.com — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 103news.com.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
103news.com — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
103news.com — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.