Patru ani de așteptare și controverse: Familia tânărului ucis la Pelinia cere dreptate
După ani întregi de procese și zeci de ședințe de judecată, instanța de fond a pronunțat o sentință care potrivit rudelor tânărului, nu trage la răspundere pe toți cei considerați vinovați de moartea acestuia, transmite tvn.md.
Două persoane, recunoscute de martorii din dosar ca participante la omor, au fost achitate, doi au fost condamnați la 14 ani de închisoare, iar al cincilea are statut de martor.
Avocatul unuia dintre acuzați a declarat că intenționează să conteste decizia instanței.
„Consider că acțiunile clientului meu nu pot fi calificate drept huliganism”, a spus avocatul.
Mama și sora lui Alexandru și-au exprimat dezamăgirea față de calitatea actului de justiție. Potrivit lor, dreptatea nu a fost restabilită.
„A fost achitat un inculpat, iar el nu va realiza niciodată greșeala pe care a comis-o. Au părăsit sala de judecată zâmbind, ca și cum ar fi câștigat, iar viața unei persoane nu mai poate fi recuperată”, a declarat o rudă.
Avocatul familiei, Violina Munteanu, a anunțat că sentința primei instanțe va fi atacată la Curtea de Apel, care va verifica legalitatea deciziei.
Amintim că, pe 18 iulie 2021, Alexandru Babaleu a fost bătut într-un parc din satul Pelinia, raionul Drochia. A fost găsit inconștient abia a doua zi, iar câteva zile mai târziu a decedat în spitalul din municipiul Bălți.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.