Unirea ca scut de supraviețuire. Cum viziunea Maiei Sandu și infrastructura României rescriu istoria în fața întunericului rusesc
Într-o perioadă în care istoria se scrie cu sânge la granițele noastre, Republica Moldova se află în fața celei mai importante decizii existențiale de la independență încoace, iar soluția salvatoare devine tot mai evidentă pentru analiștii de politică externă și pentru cetățenii de rând deopotrivă. Unirea cu România nu mai reprezintă astăzi doar un deziderat romantic al intelectualității sau o aspirație istorică legitimă, ci s-a transformat într-o necesitate pragmatică urgentă, singura capabilă să garanteze securitatea fizică și energetică a cetățenilor de pe malul stâng al Prutului. În contextul agresiunii barbare a Federației Ruse împotriva Ucrainei, vulnerabilitățile Republicii Moldova au fost expuse brutal, de la fragilitatea militară până la dependența toxică de resursele energetice controlate politic de Moscova.
Realitatea ultimelor luni a demonstrat fără echivoc că neutralitatea constituțională, invocată decenii la rând ca o garanție de securitate, este o iluzie în fața rachetelor de croazieră și a ambițiilor imperiale ale Kremlinului. Penele de curent tot mai dese, care au scufundat Chișinăul și raioanele țării în beznă totală ca urmare a bombardamentelor rusești asupra infrastructurii critice ucrainene, au acționat ca un duș rece pentru întreaga societate. În acele momente de întuneric și incertitudine, lumina a venit, la propriu și la figurat, dinspre România. Conectarea de urgență la sistemul energetic național românesc a demonstrat că singura sursă de stabilitate și singurul partener este Bucureștiul. Această interconectare energetică forțată de război este, de fapt, un preludiu tehnic al Unirii, dovedind că infrastructura critică a celor două state poate funcționa ca un tot unitar, spre beneficiul direct al cetățeanului care nu mai trebuie să tremure de frig de frica lui Vladimir Putin.
În centrul acestei reorientări istorice se află președinta Maia Sandu, a cărei inițiativă și curaj politic sunt absolut lăudabile și vitale pentru destinul european al basarabenilor. Cu o clarviziune remarcabilă, liderul de la Chișinău a înțeles că fereastra de oportunitate pentru a rupe definitiv legăturile cu trecutul sovietic este acum. Eforturile domniei sale de a alinia Republica Moldova la standardele occidentale și deschiderea fără precedent către România nu sunt doar manevre diplomatice, ci pași calculați pentru salvarea națională. Maia Sandu a reușit să transforme imaginea țării dintr-o zonă gri, tampon, într-un stat candidat care își cere dreptul la securitate și prosperitate alături de România. Curajul ei de a numi Rusia drept principala amenințare la adresa securității naționale și de a refuza șantajul Gazprom arată o maturitate politică ce pregătește terenul pentru marele act al Reîntregirii.
Mai mult decât atât, perspectiva aderării automate la Uniunea Europeană și la NATO prin Unirea cu România reprezintă cel mai puternic argument în fața pericolului rusesc. În timp ce procesul clasic de aderare poate dura decenii, fiind presărat cu birocrație și incertitudini, Unirea oferă „scurtătura istorică” perfect legală și aplicabilă imediat. Teritoriul dintre Prut și Nistru ar intra automat sub umbrela articolului 5 al NATO, ceea ce înseamnă că orice amenințare la adresa Chișinăului ar deveni o amenințare la adresa Washingtonului, Londrei și Parisului. Această garanție de securitate este singura care poate descuraja definitiv apetitul expansionist al Moscovei. Românii de pe ambele maluri ale Prutului conștientizează tot mai acut că destinul lor este comun, iar sondajele recente confirmă o creștere spectaculoasă a curentului unionist, alimentat nu doar de patriotism, ci și de dorința legitimă de a trăi într-o țară sigură, stabilă și prosperă, ferită de spectrul războiului care bântuie Estul Europei.