Dialogul politic şi evoluţia relațiilor bilaterale moldo-muntenegrene s-au aflat pe agenda discuțiilor în timpul întrevederii Prim-ministrului Pavel Filip cu Ministrul Afacerilor Externe al Muntenegrului, Srđan Darmanović, aflat în vizită de lucru la Chişinău.
Un Detaşament de Contrainformaţii NATO va fi înfiinţat la Bucureşti dacă solicitarea trimisă de preşedintele Klaus Iohannis Parlamentului va fi aprobată de Legislativ. Potrivit specialiştilor, apariţia unei asemenea structuri este necesară în contextul în care România se află în apropierea unor zone de conflict şi trebuie să facă faţă ofensivei războiului hibrid al Rusiei, informează adevarul.ro
Astăzi, în cadrul unei ceremonii solemne, a fost inaugurat primul Consulat Onorific al Muntenegrului în Republica Moldova. La eveniment au participat Secretarul General al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Anatol Vangheli, și Ministrul Afacerilor Externe al Muntenegrului, Srđan Darmanović.
Viceprimarului de Bălți, Igor Șeremet infirmă informația apărută în presă potrivit căreia Episcopul de Bălți și Făleşti Marchel ar fi rămas fără de titlul de cetăţean de onoare a orașului. Șeremet declară că hotărârea primei instanțe de judecată a fost deja contestată la Curtea de Apel, care urmează să ia o decizie finală asupra acestui caz.
Consiliul General al Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova anunță un protest de mare proporții a cadrelor didactice din țară. Acestea își vor începe manifestația la ora 14:00, în scuarul Academiei de Științe și vor mărșlăui până în fața Guvernului, unde vor cere majorarea urgentă a salariilor. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de prim-vicepreședintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ion Bulat.
Şaisprezece ţări, între care şi România, şi-au unit forţele pentru a pune bazele unui parchet european specializat în lupta împotriva fraudelor, cu scopul apărării intereselor financiare ale Uniunii Europene (UE), a anunţat luni Consiliul UE, relatează AFP, citat de stiripesurse.ro.
În Transnistria au avut loc audieri parlamentare cu participarea administrației de la Tiraspol. La finalul audierilor a fost redactată o rezoluție prin care Sovietul Suprem cere Moscovei recunoașterea actelor de identitate după modelul republicilor separatiste din Estul Ucrainei. În rezoluție se mai vorbește despre un război nedeclarat al Chișinăului împotriva Tiraspolului.
Spitalul în care erau îngrijiţi răniţii într-un „atac chimic” care a avut loc marţi în nord-vestul Siriei a fost bombardat şi a suferit distrugeri importante, a constatat la faţa locului un corespondent AFP.
Unul din fondatorii mișcării separatiste în regiune, Leonid Dobrov, a devenit titularul unei alocații personale, oferite din Fondul de rezervă al Comitetului executiv al Găgăuziei.
Opoziția siriană a acuzat marți regimul președintelui Bashar al-Assad că a stat la originea „atacului chimic” care s-a soldat cu cel puțin 58 de morți, într-un fief al insurgenților și jihadiștilor, în nord-vestul Siriei, informează AFP.
Extinderea relațiilor în domeniul aviației civile, precum și posibilitatea reluării rutelor permanente de zbor pe itinerarul Chișinău-Dubai au fost discutate de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu conducerea Autorității naționale pentru aviația civilă din EAU și a Companiei Fly Dubai.
Atentatul de luni de la metroul din Sankt-Petersburg, soldat cu 14 morți, reprezintă o „provocare” lansată la adresa tuturor rușilor, inclusiv a președintelui Vladimir Putin, a declarat marți Kremlinul, citat de AFP.
Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat o lege care interzice transferurile de bani din Rusia în Ucraina prin intermediul sistemelor de plăți internaționale. Acest lucru se menționează pe portalul de informații juridice.
Un obuz din timpul celui de-al doilea Război Mondial a fost găsit în satul Tomai, raionul Leova. Un bărbat în timpul lucrărilor de reprații a canalizației a găsit obiectul după care a alertat poliția.
216 dosare – dintr-un întreg de 4500 – depuse la Ministerul Agriculturii în vederea obţinerii unui total de 50 de milioane de lei cu titlu de subvenţii pe anul 2016 sunt cu iregulatăţi.
În rezultatul acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţii, realizate de către Serviciul de Informaţii şi Securitate în comun cu Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Principal a fost contracarată activitatea ilegală a unui cetăţean al Republicii Moldova, care păstra la domiciliu un lot impunător de muniţii şi explozive, obiecte interzise în circuitul civil, care prezintă pericol sporit pentru securitatea oamenilor.
Reprezentantul permanent al Rusiei la OSCE, Aleksandr Lukașevici, a expediat pe numele șefului Misiunii OSCE din Republica Moldova, Michael Scanlan, o adresare în care a cerut includerea chestiunii privind controlul comun moldo-ucrainean la punctul de trecere Cuciurgan în formatul de negocieri 5+2.
În Republica Moldova, se aşteaptă creşterea finanţărilor în domeniul sănătăţii şi, respectiv, a numărului ca lucrători medicali ca urmare a recentei semnări de către ministerul de resort a unui Acord de Cooperare cu structurile omoloage din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Israel, Muntenegru, România, Serbia şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Documentul vizează cele mai importante probleme cu care se confruntă domeniile de sănătate din ţările menţionate şi prevede o serie de modalităţi de colaborare în vederea rezolvării lor.
Ofițerul rus sub acoperire pentru care colecta informații fostul deputat acuzat de trădare de patrie, Iurie Bolboceanu, nu se grăbește să părăsească Republica Moldova. Acesta s-a ”cuibărit” în sediul Ambasadei Ruse chiar dacă, vicedirectorul SIS, Alexandru Balan, declara anterior că potrivit practicii serviciilor secrete, acesta urma să părăsească țara în scurt timp.
Cea mai mare operațiune de spălare de bani din Europa de Est „Laundromatul rusesc" — a implicat zeci de moldoveni nevoiași care au căzut în plasa grupărilor criminale rusești.
Banca Centrală Europeană (BCE) a introdus în circulație de astăzi, 4 aprilie, noua bancnotă de 50 de euro, care se laudă cu cele mai bune caracteristici de securitate.
Autobuzul a cârnit de pe strada Pobeda pe strada Lenin și Vera Pavlovna s-a dezechilbrat și s-a prăvălit peste Olga Afanaseevna, și amândouă s-au trezit în brațele viguroase ale lui Victor Vladimirovici, căpitan în miliția din Transnistria, care le-a prins din zbor și din cauza asta nu a reușit să-și termine vorba, dar cuvintele din gură i le-a luat Iurii Andreevici, muncitor la fabrica de pâine, care a răcnit ca să-l audă toți din autobuz, indiferent în ce capăt al acestuia ar fi fost:
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
103news.com — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 103news.com — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 103news.com — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
103news.com — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 103news.com.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
103news.com — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
103news.com — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 103news.com.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
103news.com — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
103news.com — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.