Marcel Ciolacu a postat un mesaj pe o rețea socială în care acuză guvernul PNL că a întors România în timp cu doi ani și jumătate.
În dimineața zilei de 3 iunie angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au fost solicitați pentru a interveni în urma unei deflagrații care a avut loc într-o gospodărie din localitatea Pohrebeni, raionul Orhei.
Veste bună pentru românii care şi-au făcut planuri de vacanţă în Grecia sau Bulgaria anul acesta.
Un mic dejun fără ouă parcă nu se cade. Vă propunem trei rețete rapide și ușor atipice. Omletă norișor îi va cuceri cu siguranță pe cei mici.
Moldovenii, care au finalizat studiile în R. Moldova sau peste hotare, ar putea beneficia de indemnizații în primii trei ani de activitate, pentru cheltuielile suportate pe parcursul anilor de învățământ. O inițiativă în acest sens a fost înregistrată de deputatul PAS Valdimir Bolea și urmează să fie propusă Parlamentului.
Asociația Obștească „Părinți solidari” a depus marţi, 2 iunie la Guvern o petiție, semnată de 2.600 de părinţi, în care se solicită redeschiderea grădinițelor. Ministerul Educație atrage însă atenția că majoritatea grădinițelor nu sunt pregătite, sanitar, să se redeschidă în condițiile pandemiei de coronavirus.
Victor Negrescu, membru in Parlamentul European, a susținut o conferință de presă pe tema: „Acțiunea UE pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID - 19”.
Pe 5 și 6 iunie, Luna Roz, cunoscută și sub denumirea de Strawberry Moon (Luna de culoarea căpșunii) va apărea pe cer, în urma unei eclipse penumbriale vizibile în cea mai parte a Globului.
Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 8.548 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1.008 în Transnistria.În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 Chișinău, au fost internate 58 persoane cu suspecție la COVID-19.
Starea de urgență și izolarea sau autoizolarea, că vrem sau nu vrem, trebuie să spunem că ne-au marcat. Astăzi vom face un exercițiu de optimism. Ne-am întrebat prieteni și cunoscuți ce a însemnat pentru ei această perioadă de două luni.
Majoritatea americanilor sunt solidari cu protestele care au loc la nivel naţional în SUA în legătură cu moartea în arestul poliţiei a unui bărbat de culoare neînarmat şi dezaprobă reacţia preşedintelui Donald Trump la tulburări, relevă un sondaj de opinie Reuters/Ipsos făcut
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, Igor Dodon ar acumula circa 29,5% din voturi, iar Maia Sandu ar obține 18% din sufragii. Datele rezultă dintr-un sondaj realizat de Fondul Opiniei Publice la comanda postului de televiziunea TVC21.
Un bărbat de 80 de ani din capitală și o femeie de 76 de ani din raionul Călărași au pierdut lupta cu coronavirusul de tip nou. Potrivit Ministerului Sănătății, în ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 Chișinău, au fost internate 58 persoane cu suspecție la COVID-19. Alți 248 de pacienți se află în stare gravă, dintre care 21 sunt conectați la aparate de respirație asistată.
Invitata Mariei Coman la interviurile Antena3.ro Live este Ana-Maria Onisei, om de comunicare și jurnalist, care vine să ne vorbească despre teatru, filme, concerte sau festivaluri în perioada pandemiei de coronavirus.
Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a explicat care sunt riscurile de călătorie în țările care și-au deschis granițele pentru români.
Încă un bărbat și o femeie au murit din cauza complicațiilor provocate de noul coronavirus, anunță ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Ambele victime aveau comorbidități.
Ministerul Sănătăţii a informat despre înregistrarea altor două decese cauzate de COVID-19:Deces 308: Bărbat de 80 ani, din municipiul Chișinău.
În urmă cu 75 de ani omenirea reușea să pună capăt unei pagini negre din istoria sa – Al Doilea Război Mondial. Au trecut anii iar lecțiile acelei orori se uită sau mai trist, se rescriu. Care sunt miturile legate de 9 mai? Ce le definește? Cum putem găsi vaccinul eficient împotriva lor? Dacă noi putem rezolva problemele prezentului, uitându-ne în trecut, cum îi putem motiva pe tineri să studieze istoria și să găsească soluțiile? Subiectul a fost discutat în cadrul unei noi dezbateri organizată de postul de radio „Europa Liberă”... Читать дальше...
O grupare criminală formată din patru membri a fost documentată și destructurată de către angajații Direcției de Poliție a mun. Chișinău cu mascații de la „Fulger”, pentru comiterea furturilor de accesorii de la automobile. Membrii grupării au vârstele cuprinse între 28 şi 31 de ani, sunt originari din nordul țării, iar anterior au fost judecați pe cazuri analogice.
Vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari anunță că suspiciunile precum că un reprezentant al fracțiunii Platformei DA ar avea coronavirus nu s-au confirmat. "Suspeciunile noastre s-au confirmat. Testul repetat a angajatului fracțiunii Platforma DA este negativ. Rezultatul va fi expediat către secretariatul Parlamentului. Rezultatele primului test așa și nu au ajuns oficial la persoana r
Nouă cetățeni moldoveni au murit departe de casă din cauza complicațiilor provocate de COVID-19. Potrivit Ministerului de Externe de la Chișinău, 3 conaționali au decedat în Italia, cîte 2 în Marea Britanie și Germania și cîte unul în Spania și Irlanda. {{443539}}O parte dintre ei au fost incinerați în țările în care au murit, în timp ce corpurile celorlalți au fost repatriate. Autoritățile nu au
Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a vorbit despre un studiu îngrijorător care indică că folosirea aerului condiționat poate reprezenta un risc de infectare cu coronavirus.
Cândva participant în clasele primare la concursul internațional de matematică Cangurul, astăzi laureat al premiului Societății Europene de Matematică.Este vorba despre Simion Filip matematician din Moldova, profesor la Universitatea din Chicago.
Durerile de spate, de picioare, durerile de cap, toate sunt efecte secundare ale statului în casă. După saloanele de înfrumusețare cred că imediat, pe locul doi în topul locurilor cărora le-am dus dorul se află saloanele de masaj.
103news.com — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 103news.com.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
103news.com — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
103news.com — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 103news.com.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
103news.com — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.
Музыкальные новости