Program Lidl pentru 30 noiembrie şi 1 Decembrie 2021
Program Lidl pentru 30 noiembrie şi 1 Decembrie 2021. Orarul de funcţionare al magazinelor de Sfântul Andrei şi de Ziua Naţională.
Program Lidl pentru 30 noiembrie şi 1 Decembrie 2021. Orarul de funcţionare al magazinelor de Sfântul Andrei şi de Ziua Naţională.
Încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la circa 627 milioane de lei, în perioada 22-28 noiembrie, mai mult cu 14,7 % față de sarcina bugetară stabilită pentru acest interval.
Gigi Becali a fost implicat într-un accident rutier. Vinovat a fost chiar șoferul latifundiarului din Pipera.
Facturile la gaze şi curent ar trebui să vină mai mici în decembrie, după ce vor fi aplicate compensaţiile date de stat şi se vor aplica preţurile plafonate, dau asigurări guvernanţii. După o lună de la aprobarea legii prin care ar trebui ca facturile să scadă, au fost publicate normele de aplicare.
Haosul continuă în privința testelor de salivă pentru elevi. Nimeni nu știe cine va asambla componentele testelor venite separat. Nu știm nici care va fi procedura pentru ca acestea să rămână sterile.
Deșeurile electronice, de exemplu, pot fi valoroase, dacă sunt reciclate corespunzător. De exemplu, dintr-un milion de telefoane mobile se pot obține în urma reciclării 24 de kilograme de aur și 240 de kilograme de argint.
Noua variantă a SARS-CoV-2, semnalată OMS-ului la 24 noiembrie de cercetătorii din Africa de Sud, a primit numele de Omicron și a fost încadrată vineri de organizația mondială la categoria ”variantă îngrijorătoare”, categorie în care, de la începutul pandemiei, au mai fost plasate alte patru variante ale SARS-CoV-2: Alfa, Beta, Gamma și Delta.”
Cele două mari crize recente au revenit simultan și violent în actualitate: Covidul și migranții. Le Monde a deschis chiar un «live blog» pe site-ul său, actualizat în permanență, din care aflăm în această dimineață că după Belgia, Marea Britanie, Germania și Italia – iată că și Cehia tocmai a anunțat la rândul său un prim caz de persoană infectată cu Omega, noul virus mutant și extrem de primejdios venit din Africa de Sud. Mai jos, în Mediterana, Israelul și-a închis frontierele în totalitate... Читать дальше...
Echipa Palmeiras a câștigat a doua oară consecutiv Copa Libertadores, cea mai importantă competiţie intercluburi din America de Sud.
Poliția olandeză a reținut un cuplu care a evadat dintr-un hotel de carantină COVID-19.
Adunarea Generală a Judecătorilor, preconizată pentru data de 3 decembrie 2021, a fost amânată. Decizia a fost aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în cadrul ședinței de astăzi, 29.11.2021.
Vine iarna si viaţa este tot mai aspră în localitățile de munte! Bătrânii rămaşi prin cătunele hunedorene au zile pline de poveri. Îşi drămuiesc sărăcia de la o zi la alta şi tânjesc după o vorbă bună.
Incendiu în localitatea Peresecina, raionul Orhei. O casă în care erau depozitate lemne și materiale de construcții a fost cuprinsă de flăcări, iar pentru a stinge focul a fost nevoie de intervenţia mai multor echipaje de pompieri.
Liga portugheză de fotbal a anunțat duminică intenția de a demara o investigație, pentru a stabili dacă meciul din acest weekend dintre Benfica și Belenenses, o echipă afectată de un focar de COVID-19, a respectat normele de sănătate. Există suspiciunea că ar fi vorba de noua tulpină sud africană.
Miniștrii sănătății din G7, grupul principalelor șapte economii ale lumii, se întâlnesc luni în cadrul unei reuniuni de urgență pentru a discuta despre Omicron, noua variantă a coronavirusului care se răspândește rapid în toată lumea, provocând îngrijorare și forțând
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene atenționează, ca urmare a adoptării hotărârii nr. 66 din 28 noiembrie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite călătoriile în următoarele țări: Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Zimbabwe, Mozambic, Namibia, Eswatini și Malawi, dar și în alte state care confirmă cazuri de infectare cu noua tulpină SARS-CoV-2 Omicron.
Radu Tudor este de părere că șoferii care intră cu mașina pe plajă ar trebui să aibă autovehiculul confiscat.
Reprezentanții Patriarhiei Române au anunțat, luni, ce slujbe vor fi oficiate în lăcașurile de cult ortodox, din toată țara, cu ocazia Zilei Naționale a României.
Moarte suspectă într-un sat din judeţul Buzău. Un tânăr de 31 de ani a fost găsit mort în fântâna din curtea casei. Ajunşi la faţa locului, anchetatorii nu au putut stabili dacă decesul bărbatului a fost un accident sau o crimă.
Un bărbat de 26 de ani din Guatemala s-a ascuns în trenul de aterizare al unui avion care zbura către Miami. Ca printr-un miracol, la capătul călătoriei de aproape trei ore, migrantul a fost găsit în viaţă, dar epuizat, pe pista de aterizare.
Digitalizarea este termenul pe care tot mai des îl auzim în societate, aceasta fiind una dintre prioritățile pe care și le-au trasat autoritățile, dar și o necesitate pe care de mult o semnalează cetățenii și societatea civilă, aducând exemplul statelor dezvoltate. La data de 6 august, în premieră pe țară, a fost instituită funcția de viceprim-ministru pentru digitalizare – care devine coordonator al activității a trei instituții publice: Agenția de Guvernare Electronică, Agenția Servicii Publice... Читать дальше...
O casă nelocuibilă în care erau depozitate lemne și materiale de construcții a luat foc. Incendiul s-a produs în seara zilei de ieri, 28.11.2021, în localitatea Peresecina, raionul Orhei. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:22, potrivit IGSU.
1 027 091 de cetățenii ai Republicii Moldova au obținut cetățenia română în ultimii 11 ani. Datele respective aparțin Ministerului Justiției de la București și au fost făcute publice de Valeriu Munteanu, fost ministru al Mediului de la Chișinău, care a precizat că în aceste date nu sunt incluși cetățenii R. Moldova care și-au redobândit cetățenia română între anii 1991 – 2009, dar nici cei câteva sute de mii ale căror dosare sunt în așteptare.
În seara zilei de 28 noiembrie salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a salva tânăr de 21 de ani, care a alunecat în Peștera Surprizelor din orașul Criuleni și a rămas blocat în strâmtoarea peșterii la adâncime de 350 m.
103news.com — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 103news.com.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
103news.com — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
103news.com — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 103news.com.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
103news.com — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.
Музыкальные новости