Casele de la marginea Bucureştiului sunt tot mai ieftine. Motivul care a dus la scăderea preţurilor
Casele de la marginea Bucureştiului au ajuns să fie cu peste 20% mai ieftine decât locuinţele din Capitală.
Casele de la marginea Bucureştiului au ajuns să fie cu peste 20% mai ieftine decât locuinţele din Capitală.
Autoritățile de la Moscova au reacționat într-un interval de câteva ore de la momentul în care deputații de la Tiraspol, reuniți într-un congres, au cerut Rusiei ajutorul pentru a face față unor așa-zise "presiuni" din partea guvernului Republicii Moldova.
Grănicerii ruși care se află în aeroportul internațional Zvartnots din Erevan ar trebui să își încheie misiunea și să plece, a declarat președintele Parlamentului armean, Alen Simonian.
Poliţiştii subliniază importanța respectării regulilor de siguranță rutieră. Un şofer din Buzău a fost surprins când punea în pericol viețile pasagerilor săi.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că a fost aprobat Bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, prin hotătâre de Guvern, ceea ce înseamnă deblocarea Programului Rabla sau Casa Verde, pentru cumpărarea de panouri fotovoltaice.
Aproximativ 130 de elevi au fost evacuați, după ce a fost găsită o bombă de aruncător de calibru 82 mm în zona școlii.
Scandalul cu privire la renovarea vilei din Aviatorilor, Bucureşti, acolo unde Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA APPS) investește în mod netransparent aproximativ 7 milioane de euro, bani publici, continuă. În spaţiul public au apărut informaţii despre cine şi cât câştigă sume uriașe din acest proiect.
După reacțiile numeroase de distanțare și respingere a declarațiilor președintelui Franței, care a sugerat posibilitatea trimiterii de trupe occidentale în Ucraina, s-a făcut auzită și prima țară din Uniunea Europeană și NATO în sprijinul lui Emmanuel Macron.
Elevii de clasa a VIII-a vor susține Evaluarea Națională în luna iunie, apoi vor parcurge pașii pentru admiterea la liceu.
Ciclonul care a lovit Europa ajunge mâine în România. Elena Mateescu, directorul ANM, a anunţat cum va evolua prognoza meteo în perioada următoare.
Premierul polonez, Donald Tusk, a spus miercuri că joi se va întâlni cu liderii fermierilor care protestează de mai multă vreme, plângându-se mai ales de „concurența neloială” din Ucraina învecinată.
Calendar ortodox 29 februarie 2024. Sărbătoare cu cruce albastră pentru creştinii ortodocşi, azi, de Sfinţii Ioan Casian şi Gherman.
Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familiile victimelor de la accidentul din 2 Mai, a comentat modul în care a fost adus Vlad Pascu la penitenciar, protejat de polițiști în drumul spre tribunal, pentru a nu fi văzut de nimeni. Acesta a dezvăluit informații despre cum plănuiesc avocații șoferului drogat să-l scape basma curată.
Parlamentul de la Chișinău a fost evacuat, după ce s-a activat alarma de incendiu.
Papa Francisc, bolnav de gripă, a fost dus la un spital din Roma pentru un control.
Președintele Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu, a cerut, alături de șefii legislativelor din alte 19 de state, speakerului Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Mike Johnson, să deblocheze ajutorul destinat Ucrainei.
Taximetriştii, membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT), au decis să recurgă la o formă extremă de protest, anunțând greva foamei pentru a atrage atenția asupra situației lor și pentru a cere o soluție rapidă din partea autorităților.
În 2024, există diverse categorii de șoferi care sunt exceptați de la plata impozitului auto. Pentru a beneficia de această facilitate fiscală, ei trebuie să furnizeze o serie de documente justificative.
Mai multe camioane încărcate cu gunoi din Germania și Spania ar fi intrat astăzi în țară dacă polițiștii de frontieră nu le-ar fi oprit la vamă. Acestea ar fi adus peste 40 de tone de gunoi din cele două țări.
Directorul unei societăți de stat de drumuri și poduri din Bârlad a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită. Acesta ar fi primit 100.000 de lei de la un om de afaceri, o parte din bani fiind găsiți în frigiderul său din birou.
Etnologul Doina Işfănoni argumentează că „Mărţişorul se poartă în zilele Babei Dochia, între 1 şi 9 martie. Este format dintr-o bijuterie mică sau un mic simbol al primăverii, însoţit de două fire de mătase alb cu roşu, împletite. Tot credinţa populară spune că această perioadă este cea mai capricioasă din tot anul. Luna martie era …
“Dacă vreți să vă impuneți cu adevărat în fața lui Putin, trebuie să recurgeți la metode inovatoare. Trebuie să încetați să mai oferiți doar niște soluții plictisitoare. Nu îi veți face niciun rău lui Putin doar adoptând o rezoluție sau un nou pachet de sancțiuni. Nu va fi cu nimic diferit față de ceea ce …
Înmormântarea lui Alexei Navalnîi va avea loc în biserica cu icoana Maicii Domnului “Alină-mi durerile” din Marino, pe 1 martie, la ora 14:00. Acest lucru a fost raportat de secretarul de presă al lui Navalnîi, Kira Yarmish. Înmormântarea politicianului va avea loc la cimitirul Borisovski. Directorul FBK, Ivan Zhdanov, a declarat că despărțirea de Navalnîi …
Două unități de producere a hidrogenului verde cu o capacitate totală de 55 MW vor fi construite la rafinăria Petrobrazi, nu departe de orașul Ploiești, în sudul României, cu cofinanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectele vor fi implementate de OMV Petrom, a anunțat compania pe pagina sa oficială de Facebook. Aceasta a
Un mic martisor si un ghiocel iti daruiesc, ca sa stii ca a venit primavara. E timpul sa zambesti! La multi ani! Martie sa-ti aduca soare, zambete, copilarie si dulci soapte… de iubire! La multi ani! Firul alb inseamna sanatate, cel rosu, posperitate. Amandoua, impreuna, formeaza o cununa pentru succes si voie buna. La multi …
103news.com — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 103news.com.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
103news.com — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
103news.com — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 103news.com.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
103news.com — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.
Музыкальные новости