Covidul de azi, prezidențialele de mâine
În Republica Moldova pandemia nu slăbește nici după două luni de vară, când mulți au sperat că temperaturile ridicate vor reduce incidența îmbolnăvirilor. Avem, conform statisticilor, o rată de contaminare de 10 ori mai mare decât în țări apropiate ca populație de Republica Moldova. Cum se explică așadar cele peste 300 de infectări raportate zilnic?
Autoritățile își au partea lor de vină – au fost criticate, dar și consiliate și, mai ales, au primit ajutoare medicale și mulți bani din străinătate pentru a combate Covidul. Mai e și inconștiența cetățenilor. Dacă lumea nu s-ar îmbulzi în petreceri – nunți, zile de naștere, cumetrii –, virusul pur și simplu nu s-ar putea răspândi. Avem puține cazuri cu transmitere din import: din cauza numărului mare de contaminați, Moldova e pe toate „listele negre” din Europa în ce privește deplasările cetățenilor săi peste hotare.
În timp ce pandemia face ravagii, e cumva indecent să vorbești despre alte subiecte, deși toate au legătură cu starea de sănătate fizică și spirituală a națiunii.
Sesiunea parlamentară de primăvară-vară s-a încheiat printr-o moțiune de cenzură eșuată împotriva guvernului Chicu, dar ceea ce rămâne șocant este că nu s-a putut face o dezbatere serioasă în Legislativ pe marginea numeroaselor probleme ale țării. Majoritatea parlamentară, PSRM-PD, strâns unită în jurul lui Dodon, a recurs la subterfugii, s-a eschivat, a fugit de dezbatere. Or, epidemia nu se consumă în vid, ea vine la pachet cu șomajul, criza economică, sărăcia galopantă într-un mediu oricum vlăguit. Puterea s-a grăbit să anunțe vacanța parlamentară, de parcă ar fi rezolvat toate problemele Republicii.
Din punct de vedere politic, alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020 sunt esențiale. Toată lumea înțelege că evoluția lucrurilor, inclusiv combaterea dezastrului sanitar și redresarea economică, depinde de calitatea persoanei aflate în fruntea statului și, mai ales, de partidul sau de coaliția de la guvernare. Se știe că actualul Executiv servește cu fidelitate cauza lui Igor Dodon, de aceea lipsa sa de performanță managerială ar trebui pusă integral pe umerii socialistului.
Bilanțul activității lui Dodon, s-ar zice, nu-l poate scoate câștigător în viitorul scrutin prezidențial. Dezoligarhizarea cu care se lăuda el, după ce a negociat până în ultimul moment cu Plahotniuc o alianță de guvernare, s-a dezumflat. Dorința lui Dodon a fost să-i ia locul fostului său partener de guvernare, fugar, nu să facă din Moldova un stat de drept. Recuperarea miliardului furat a rămas o promisiune demagogică. Ofensiva procuraturii generale împotriva lui Plahotniuc seamănă mai degrabă cu o încercare de a-l ține pe oligarh departe de Moldova, decât de a-l aduce în fața legii.
După 4 ani de mandat, Dodon este în continuare un șef de stat izolat pe plan extern, reușind contraperformanța să nu fie invitat și agreat de țările vecine, România și Ucraina – postura sa de slujitor credincios al Kremlinului îl face nefrecventabil. Chiar în aceste zile Dodon a plecat într-o nouă vizită la Moscova unde încearcă, spune el, să intensifice relațiile economice cu Rusia și să trateze un nou împrumut rusesc. „S-a dus la Putin după bani pentru campania sa electorală” – afirmă vocile critice.
Socialistul și-a subordonat obiectivelor sale electorale și factorul transnistrean. Separați de Moldova, străini de realitățile ei politice, votanții transnistreni tind să influențeze tot mai mult configurația puterii de la Chișinău. Organizați, plătiți, transportați cu autocarele la secțiile de vot din dreapta Nistrului, transnistrenii sunt un veritabil desant electoral utilizat în mod cinic împotriva integrării europene a Republicii Moldova, prin votul acordat forțelor rusofile, antioccidentale și antiromânești.
Guvernul de la Chișinău se pliază în ultimul timp tot mai vizibil pe interesele regimului de la Tiraspolul. Dodon îl invită pe Krasnoselski, liderul regimului separatist, la reședința de la Condrița, unde îl gratulează cu titulatura „președintele Transnistriei”, anulându-și astfel statutul de garant al Constituției pe care și l-a asumat când a jurat să apere „suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova”.
Întrebarea fundamentală este dacă pentru toate aceste încălcări și sfidări ale legii Dodon va fi taxat la urne. Greu de crezut. După decenii de „educație sovietică”, memoria faptelor, conștiința națională și civică, sentimentul justiției și al onoarei sunt grav avariate în Republica Moldova.
De aceea, în pofida vulnerabilităților sale, Dodon rămâne favoritul sondajelor. Îl ajută și discordia din tabăra oponenților săi. Ai impresia că marile dezbateri și polemici ale dreptei în alegerile viitoare se vor da nu cu Dodon și cu susținători lui. Vom urmări o luptă surdă pentru titlul de cel mai integru, cel mai proeuropean și cel mai pro-român candidat din Republica Moldova, de parcă ne-am pregăti pentru un concurs de frumusețe pe 1 noiembrie 2020, nu pentru salvarea Republicii Moldova din zona „gri” controlată de Rusia.
Plasată la mare distanță în sondaje față de ceilalți candidați ai dreptei, Maia Sandu este de mai mult timp ținta unor atacuri formulate de cei ce ar trebui în mod firesc să o susțină: Maia Sandu ne-a dezamăgit; Maia Sandu i-a permis lui Dodon să acapareze instituții; Maia Sandu s-a înțeles în secret cu Moscova (doar pentru că a răspuns pozitiv solicitării ambasadorului rus de la Chișinău de a avea o discuție cu ea, discuție purtată la sediul PAS, nu la ambasada Rusiei); Maia Sandu e vinovată că nu i-a trimis la pușcărie pe toți corupții în scurtul ei mandat de premier, deși a fost demisă tocmai pentru că a pledat pentru o reformă reală a justiției. Și nu în ultimul rând, Maia Sandu nu-l poate învinge pe Dodon, pentru că moldovenii nu sunt pregătiți să voteze o femeie-președinte (sic!)...
La orizont a reapărut fantoma „candidatului ideal” – o mare personalitate (culturală), care să adune voturile tuturor: proeuropeni, unioniști, stataliști moderați etc. Jocul de-a candidatul ideal pregătește disiparea voturilor pe dreapta. Cine va desemna candidatul ideal, ce fel de comitet salvator al națiunii și cine îi va alege pe cei din comitet? Și ce facem cu partidele politice proeuropene și unioniste, care au luptat în acești ani pentru democrație și reformă, motiv pentru care se consideră îndrituite să-și aibă propriii candidați la prezidențiale?
Dodon ar putea câștiga alegerile doar din cauza că votanții dreptei, scârbiți de acuzațiile pe care favoriții lor și le vor adresa în prima parte a campaniei, nu se vor prezenta la urne în turul 2, decisiv. Exact cum s-a întâmplat la alegerile municipale de anul trecut din Chișinău, când capitala, spre stupefacția tuturor, a trecut în mâinile socialiștilor, întrucât proeuropenii n-au știut să transmită alegătorilor un puternic mesaj de unitate și mobilizare, ci și-au văzut de interesele lor egoiste.
În politică nu „puritatea” doctrinară a unei minorități contează, ci numărul mare, solidarizarea, capacitatea de a privi dincolo de ambiții private. Va câștiga tabăra care va atrage un număr impunător de oameni spre o anumită direcție. Forțele rusofile au această capacitate – îi favorizează faptul că au pârghiile puterii, profită de banii și de propaganda Moscovei, dar și de inerția unei mari părți a electoratului.
Pe dreapta e mult mai greu. Pe dreapta e nevoie de curaj, luciditate și spirit de sacrificiu. Adică de o uriașă inovație, de un salt civilizațional, de o revoluție mentală, de care moldovenii n-au fost capabili, din păcate, în toți cei 29 de ani de independență.