Mărturia unui pacient de la ATI Arad: "Am stat trei ore cu un om decedat în salon. Ne este teamă să vorbim, suntem la mâna lor"
Daniel, un fost pacient la Spitalul Judeţean din Arad, a vorbit în exclusivitate la emisiunea "Sinteza Zilei", moderată de Mihai Gâdea la Antena 3, despre drama pe care a trăit-o când a fost internat. El a povestit cum a fost nevoit să stea timp de trei ore în acelaşi salon cu un pacient decedat şi a acuzat cadrele medicale că nu au răspuns unei solicitări urgente în momentul în care un alt pacient a căzut din pat.