Washington: închiderea controlată a centralei nucleare Zaporojie e cea mai sigură opțiune
„Așa cum am spus deseori, o centrală nucleară nu e chiar cel mai potrivit loc pentru un conflict armat”, a spus luni John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei albe pe probleme de securitate națională
„Credem în continuare că o închidere controlată a reactoarelor nucleare de la Zaporojie ar fi cea mai sigură și mai puțin riscantă opțiune pe termen scurt”, a adăugat el.
Declarația lui Kirby a venit în timp ce o misiune a Agenției internaționale pentru energie atomică (AIEA) ar fi urmat să sosească la Kiev pe 29 august seara, urmând să se deplaseze imediat la centrala atomică de la Zaporjie, cea mai mare din toată Europa.
Nu este clar deocamdată dacă trupele ruse care ocupă centrala vor permite accesul echipei ONU acolo.
Vizita inspectorilor AIEA la centrala de la Zporojie a fost anunțată de șeful acestei agenții a Națiunilor Unite Rafael Grossi.