Ce s-a ales din faimoasa Fundație „Edelweiss” a lui Plahotniuc, Fundațiile lui Ilan Șor sau „Din Suflet” a primei doamne a lui Dodon (VIDEO)
Între caritate și acțiuni electorale, mai multe personaje ale politicii moldovenești și-au demonstrat, de-a lungul anilor, altruismul și empatia prin diverse fundații de binefacere, care aveau menirea de a sprijini oamenii dezavantajați și defavorizați din Republica Moldova. Fundațiile de binefacere „Soluția” și fundația „Din Suflet”, susținute de familia ex- președintelui Igor Dodon, fundația „Edelweiss” a controversatului om de afaceri și politician Vlad Plahotniuc, sau fundațiile susținute de politicianul fugar Ilan Șor ar fi doar câteva dintre cele mai cunoscute platforme de caritate, catalogate de unele voci și drept paravane pentru finanțări netransparente ale partidelor politice. Aflați alături de AGORA ce s-a ales din aceste fundații și ce acțiune de binefacere sunt întreprinse la moment de cei mai cunoscuți filantropi ai politicii moldovenești.