24 februarie – Dragobetele sărută fetele și în Basarabia

În fiecare an, pe 24 februarie, celebrăm Dragobetele, simbolul dragostei, al primăverii și al renașterii naturii. Această zi specială marchează nu doar iubirea, ci și curajul de a începe un nou drum în doi.

Potrivit datelor Agenției Servicii Publice (ASP), astăzi, 36 de cupluri își va uni destinele prin oficierea căsătoriei, dublu față de aceeași zi a anului trecut, când au fost înregistrate 18 căsătorii.

Iată o scurtă istorie a Dragobetelui, după cum a povestit-o sociologul Ciprian Voicilă, de la Muzeul Țăranului Român:

Sărbătoarea zilei de Dragobete, ca orice fapt socio-cultural, are o istorie. Odinioară, în anumite zone etnografice/geografice ale României Dragobetele era sărbătorit pe 24 februarie, în altele pe 1 martie. Țăranul român vedea în ea o zi a unui nou început. Ca și cum roata timpului îmbătrânit, al vechiului an, începea să scârțâie, dând semne că ar putea să se și oprească în loc și, dintr-o dată, ciclul temporal se relua cu toată bucuria și avântul unui nou început: căldura primăverii retrezea întreaga natură la viață, iar razele soarelui înflăcăra inimile oamenilor redându-le bucuria de a trăi. De a fi împreună. Astăzi am numi această bucurie a întâlnirii cu celălalt cu un cuvânt mai precis, mai tehnic dar și mai rece: socializare.

Încă din zorii zilei de Dragobete feciorii și fetele mari, bărbații și femeile tinere, după ce se trezeau, se spălau pe față, se pieptănau. Altfel spus, se primeneau. Apoi, dacă era o vreme îmbietoare, porneau în cete să culeagă de prin păduri ghiocei proaspăt răsăriți sau strângeau, pentru foc, lemne uscate. Dar nu plecau oricum, în neorânduială: mai întâi fetele sau tinerele femei apoi feciorii sau bărbații. De se-ntâmpla să fie vreme posomorâtă, fete se adunau prin casele prietenelor sau pe la rude. Acolo le vizitau băieții de prin vecini. Căutau să petreacă această zi cu voie bună. Sporovăiau, de una, de alta, și se întreceau în glume. Pentru ei, asta însemna „să facă Dragobetele”. Credeau că dacă vor spune glume și vor fi voioși acum, în timpul acelui an se vor îndrăgosti, iar omul drag inimii lor le va răspunde cu aceleași sentimente înflăcărate. Feciorii de însurat și fetele de măritat „se însoțeau” și „se însurățeau”: se îmbrățișau, se sărutau, își promiteau că vor fi sinceri unul cu celălalt și se vor ajuta la nevoie.

Vlad Cubreacov explorează etimologia numelui Dragobete, sărbătoarea românească a iubirii. Acesta susține că termenul provine dintr-un presupus „Dragob” și este format cu sufixul -ete, specific limbii române arhaice. Acest element lingvistic sugerează o vechime considerabilă a sărbătorii și a tradițiilor legate de ea.

Sufixul masculin -ete este destul de prolific în limba română.

Numele masculin Dragobete este format după același model ca și: Buhurete, (Burete – ?), Carabete, Carcalete, Cioclete, Ciorete, Ciuciulete, Cobilete, Corobete, Cuculete, Dolete, Dragovete (variantă fonetică a lui Dragobete), Druvete/Druete, Dulete/Duvlete/Dovlete, Făcălete, Jugălete, Juvete, Mocamete, Molete, Moromete, Nătăflete, Nicorete, Nutrete, Orbete, Papalete, Piculete, Ploiete, Pufulete, Puiete, Puilete, Racamete, Scaiete, Scârlete, Scochinete, Scorobete, Sticlete, Sulete, Șișilete/Șușlete, Știulete, Ulete, Vrăbete.

Este posibil ca multe dintre aceste cuvinte neaoșe, din fondul de aur al limbii române, să nu fie cunoscute de toți vorbitorii limbii noastre, mai ales de către orășeni, dar acest fapt nu știrbește cu nimic originalitatea lor și emblema lor de vechime redutabilă. Admit chiar că unii au aflat abia acum despre existența unora dintre aceste cuvinte în limba noastră. Vă asigur că merită să precizați în DEX sensul fiecăruia dintre aceste vechi cuvinte românești.

Dragobete este o zeitate din panteonul popular românesc precreștin, un echivalent local al lui Eros, Cupidon sau Amur.

Arhaicul cuvânt Dragobete pare să sugereze că și formantul de bază – Dragob (cu varianta Dragov din Dragovete) din paradigma lui Drag – este el însuși o vocabulă transmisă în limba română din limba de substrat (traca sau daco-getica) și nu un împrumut din limbile slave, așa cum de multe ori sunt înclinați să creadă conaționalii noștri într-o abordare facilă și mai puțin atentă. Căci multe dintre cuvintele românești care ne sunt prezentate drept slavonisme sunt de fapt cuvinte neaoșe, moștenite din limba de substrat, care, așa cum se cunoaște, făcea parte din grupul indoeuropean Satem, împreună cu limbile paleobalcanice ca mezica și ilirica (moștenită de albaneză), dar și cu cu armeana, frigiana sau cu limbile baltice, indo-iraniene și cele slave.

Articolul 24 februarie – Dragobetele sărută fetele și în Basarabia apare prima dată în Știri de ultimă oră din Moldova - Ultimele știri Timpul.md.