Dumitru CRUDU // O nouă întâlnire cu vameșii din Tiraspol

Vameşul mă privea ţintă, cu nişte ochi metalici şi acuzatori, şi scrâşnea din dinţi. Ochii lui mijiţi chifteau de dezgust şi dispreţ, deşi mă vedea pentru prima dată în viaţă şi nu ar fi avut niciun motiv pentru a mă urî. Un motiv totuşi avea: veneam din Chişinău şi voiam să intru în Transnistria. M-a dat jos din autobuz şi mă interoga în faţa acestuia, oprindu-l să înainteze. Tovarăşii mei de drum au coborât unul după altul şi s-au îngrămădit în jurul nostru, cu urechile ascuţite. Toţi se uitau la mine ca la un urs. Mă scrutau cu scârbă şi şoferii din spatele nostru, care din cauza mea nu puteau să iasă din vamă. Mă priveau ofuscaţi şi enervaţi şi dacă ar fi fost lăsaţi cred că mi-ar fi tras vreo două după cap. Vameşul îmi ţinea paşaportul cu două degete de parcă ar fi ţinut în mână un şobolan mort şi mi-l flutura sub ochi.