Trucul simplu prin care ai bradul de Crăciun verde săptămâni în șir
Bradul de Crăciun aduce bucurie în casele și sufletele noastre an de an.
Bradul de Crăciun aduce bucurie în casele și sufletele noastre an de an.
Cuvântul Crăciun, etimologia sau originea acestuia, au stârnit de multă vreme numeroase controverse.
O femeie a născut acasă, în piscină, asistată de fiica ei în vârstă de patru ani, iar momentul inedit în care micuţul iese din burtica mamei a fost imortalizat.
Fiul lui Gheorghe Dincă a fost pus sub control judiciar, vineri, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, el fiind acuzat că agresat doi jurnalişti care îl aşteptau în faţa sediului CNA.
Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi a devenit celebru pe internet pentru predicile sale care au ajuns la mii de oameni, datorită simplității lor, dar și a harului duhovnicesc cu care sunt încărcate.
O parte din șpagă ar fi ajuns la Emil Boc și la fostul ministru PDL al Transporturilor, Anca Boagiu, susțin doi martori din dosar.
Poliţiştii din Dâmboviţa desfăşoară activităţi de căutare a cinci fete care au plecat voluntar din incinta modulului de tip familial şi nu au mai revenit, informează, vineri, IPJ Dâmboviţa.
Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, susține că a dat bani la partid pentru a-şi păstra funcţia de ministru.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câştigat pentru al treilea an consecutiv ancheta de Favorită a Fanilor în circuitul WTA, a anunţat, vineri, site-ul oficial al asociaţiei.
Cancerul de plămâni este una dintre bolile cumplite, complet necruțătoare.
Sfârșit cumplit pentru o femeie. A așteptat timp de șase ore să vină ambulanța după ce a căzut pe stradă și și-a rupt piciorul. Chinul ei s-a încheiat, până la urmă, la spital, însă acolo s-a stins eventual din cauza unui atac de cord.
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a aprobat vineri, în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Hidroelectrica, hotărârea de a aloca fonduri în valoare de peste 9,6 milioane lei pentru dotarea cu aparatură modernă a două spitale.
Bogdan Chirieac a reacționat după anunțul făcut astăzi de Guvernul Orban. Analistul politic e de părere că măsura luată în ceea ce privește punțile pentru vacanța de Crăciun este total greșită.
Știrea cea mai importantă de astăzi, din punct de vedere politic, este aceea a existenței unui plan deocamdată secret pe care Iohannis și Ludovic Orban au început să-l elaboreze.
Această cură de slăbire se poate ţine timp de o lună. În acest timp, vei da jos minimum 10 kilograme, maximum 15.
După ce Biroul Naţional al partidului a exclus mai mulţi membri din cauza postărilor critice de pe paginile de socializare, a venit şi rândul demisiilor. Astfel, un membru USR cu state vechi a anunţat că a plecat din USR din motive ce ţin de "libertatea de exprimare şi misiunea USR".
Câteva decorațiuni mai puțin obșnuite de Crăciun i-au șocat pe localnci. În Vaslui, un Moș Crăciun, amplasat lângă bradul din centrul orașului îi sperie pe copii care trec pe lângă el. Iar în Timișoara nașterea lui Iisus este pusă în scenă cu ajutorul unor manechine luate din vitrina unui magazin.
Dacă oboseala se repetă în fiecare zi e indicat să mergi la medic.
Un român stabilit în Italia a primit o amendă uriașă, după ce polițiștii l-au tras pe dreapta la Forli.
Doi porci mistreţi şi un porc vietnamez au murit în ultimele zile la Grădina Zoologică din Brăila, autorităţile veterinare suspectând că este vorba de virusul pestei porcine africane.
Un tânăr din comuna Plopșoru, student la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Timișoara, este de negăsit de patru zile. Vasile Alexandru Sandu are vârsta de 22 de ani și nu a mai dat un semn de viață de luni. Acesta a plecat din căminul facultății doar cu telefonul mobil și nu s-a mai întors. Familia acestuia este disperată și oferă o recompensă de 10.000 de euro pentru găsirea băiatului.
Runele sunt considerate alfabetul zeilor si sunt seturi de simboluri gravate pe pietre, lemn sau sticla ce reprezinta semne sacre care sunt conectate cu lumea supranaturalului. Ele au provenienta din triburile nordice si germanice si dateaza inca din secolul 1.
Patronul restaurantului Beirut din Constanţa, dat în urmărire pentru executarea unei pedepse cu închisoarea de 8 ani, a fost găsit de poliţişti în Cluj, conform unor surse oficiale.
Liderii USR-PLUS s-au dat în spectacol la Bruxelles.
103news.com — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 103news.com.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
103news.com — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
103news.com — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 103news.com.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
103news.com — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.
Музыкальные новости