Ce trebuie să ştii despre seria şi numărul poliţei de asigurare RCA
Atunci când vă deplasaţi pe drumurile publice cu vehiculul personal sau al firmei, este esenţial să aveţi asigurarea obligatorie valabilă la dumneavoastră.
Atunci când vă deplasaţi pe drumurile publice cu vehiculul personal sau al firmei, este esenţial să aveţi asigurarea obligatorie valabilă la dumneavoastră.
Curs valutar BNR, 15 aprilie 2024. Moneda naţională scade, luni, atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american, arată cursul BNR.
Tribunalul Vaslui a decis plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până acum în arest la Penitenciarul Vaslui.
O fetiţă de doi ani a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 1 din Bucureşti. Micuţa a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Sunt o mulțime de schimbări care apar odată cu implementarea noii legi a pensiilor, de la 1 septembrie 2024.
Este alertă în mai multe orașe din România, după ce animalele sălbatice au ajuns aproape de locuitori.
Vrei o relație bună cu ceilalți? Atunci trebuie să îți răspunzi la câteva întrebări.
Companiile mici, medii și mari din România, precum și persoanele fizice autorizate (PFA) trebuie în 2024 să transmită facturile în format XML către ANAF.
PSD și PNL caută soluții pentru a nu ieși pe locul trei la alegerile locale din București.
Absolvirea este un prag important în viața fiecărui student, marcând finalul unei etape și începutul alteia.
După vara din primăvară, vremea se va răci, anunţă meteorologii în prognoza meteo pentru perioada 15 - 28 aprilie.
Cabinetul de război al Israelului se reunește la câteva ore după o precedentă ședință, în care nu s-a convenit nicio măsură imediată de răspuns la atacul masiv lansat de Iran cu drone și rachete în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Candidatul susținut de PSD și PNL pentru Primăria Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, a răspuns zvonurilor despre o eventuală retragere a sa din cursa electorală.
Deși tehnologia domină multe aspecte ale vieții, cărțile își păstrează farmecul aparte și continuă să fie o sursă inepuizabilă de cunoaștere și plăcere.
A murit Costel Corduneanu, una dintre cele mai cunoscute figuri ale lumii interlope din Iași și liderul clanului Corduneanu.
George Măndilă, președinte O.M.D Mamaia-Constanța, a vorbit în cadrul conferinței naționale "Restart Mamaia 2024 – o nouă identitate, o nouă dezvoltare, o nouă viață".
București, 15 aprilie 2024 – BAT în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), demarează luna aceasta campania anuală "Alege Asumat un Comportament Comercial Curat".
Sezonul estival va fi prelungit în Mamaia şi există şi o nouă strategie de turism, a spus primarul Constanţei, la conferința națională "Restart Mamaia 2024 – o nouă identitate, o nouă dezvoltare, o nouă viață", organizată de Antena 3 CNN, împreună cu cotidianul Jurnalul.
Diana Șoșoacă, președinta formațiunii SOS România, a anunțat că depune plângere penală după un incident în care un lider al partidului său ar fi fost lovit în mod intenționat cu mașina.
Patru din cele șase aeronave britanice Eurofighter Typhoon staționate în România la baza Mihail Kogălniceanu au participat la interceptarea dronelor și rachetelor lansate de Iran spre Israel.
Zincul îndeplinește un rol important în organism, iar lipsa cantității necesare poate fi cauza anumitor probleme de sănătate.
Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, împreună cu cotidianul Jurnalul organizează, în cadrul proiectului România Inteligentă, conferința "Reîntoarcerea acasă - Marele pictor al Buzăului Ion Andreescu și 150 de ani de impresionism".
Bărbatul din Braşov care s-a înecat cu mâncare, în timp ce se afla la un restaurant, a murit. Medicii nu i-au mai putut salva viaţa în ciuda faptului că o echipă de la Institutul Marius Nasta s-a deplasat la Braşov pentru a-i îndepărta resturile alimentare din plămâni.
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, a fost prezent la conferința "Reîntoarcerea acasă - Marele pictor al Buzăului Ion Andreescu și 150 de ani de impresionism", organizată de Antena 3 CNN, împreună cu cotidianul Jurnalul.
Angelica Cocea s-a transformat în inima școlii din Țibănești, județul Iași, de-a lungul celor 29 de ani în care a predat acolo.
103news.com — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 103news.com.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
103news.com — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
103news.com — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 103news.com.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
103news.com — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.
Музыкальные новости