În contextul trecerii la ecartament european a căii ferate Iași – Chișinău, o linie ferată europeană va fi trasă de la Chișinău spre Odesa, relatează IPN cu referință la Dumskaya.net, care precizează că ecartamentul existent de 1520 de milimetri va fi completat cu unul de standard european de 1450 de milimetri. Despre aceasta a comunicat Oleksandr …
Cardinalul italian Matteo Zuppi, însărcinat de Papa Francisc să ajute la aducerea păcii în Ucraina, se îndreptă luni spre Washington pentru a se întâlni cu oficiali americani, după ce a purtat discuţii la Kiev şi Moscova, a anunţat Vaticanul. Cardinalul se va afla la Washington timp de trei zile, dar Vaticanul nu a precizat cu …
Zeci de pompieri se luptă cu flăcările a două mari incendii de vegetație care au izbucnit luni, 17 iulie, la sud și la vest de Atena, capitala Greciei, transmite GreekReporter. Printre pompierii veniți să stingă focul se numără și 30 de pompieri români. Primul incendiu a izbucnit în zona Kouvaras, în Attica, la începutul după-amiezii, iar …
Un bust al scriitorului Nicolae Dabija a fost inaugurat luni, 17 iulie, în comuna Codreni, raionul Cimișlia, localitatea de baștină a scriitorului. Ceremonia de dezvelire a bustului a început cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova și al României, în prezența autorităților locale, familiei regretatului scriitor, oamenilor de cultură și alți oaspeți care au …
Uniunea Europeană ia în considerare posibilitatea de a importa gaze din Argentina, care este importator net de gaze dar intenţionează să-şi extindă producţia internă, se arată într-un document consultat de Reuters. Un proiect al memorandumului de înţelegere, care ar putea fi semnat luni de cele două părţi, indică că orice acord în domeniul gazelor nu …
Un avion Su-25 al forțelor aeriene ruse s-a prăbușit luni în Marea Azov, în apropierea orașului de graniță Eisk aflat în regiunea Krasnodar, relatează TASS, citând autoritățile locale, potrivit Hotnews. „Un avion Su-25 s-a prăbușit în apele Mării Azov. Potrivit serviciilor de urgență din regiunea Eisk, în jurul orei 15:00 au fost primite informații că un …
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan s-a declarat luni, 17 iulie, convins că omologul său rus Vladimir Putin vrea ”să continue acordul” privind cerealele ucrainene, în ciuda recentelor anunţuri în sens contrar ale Moscovei, transmite AFP și Agerpres. ”Cred că, în pofida declaraţiei de astăzi, prietenul meu, dl. Putin, vrea continuarea acordul umanitar” ce permite exportul …
Margarita Simonian, șefa canalului Russia Today și propagandista Kremlinului a sugerat luni, 17 iulie, ca Rusia să lovească faimosul pod Tower Bridge, unul dintre cele mai cunoscute repere ale Londrei, drept răspuns la exploziile ce au avut loc pe Podul Kerci care leagă Crimeea de Rusia continentală, scrie Hotnews. „Dacă este adevărat că atacul asupra …
Unul dintre cei doi frați grav traumatizați în accidentul din 9 iulie la Orhei se află încă în stare gravă, urmând tratament în terapie intensivă. Iar băiatul în vârstă de 8 ani se simte mai bine și a fost transferat în secția de ortopedie. Informația a fost confirmată pentru AGORA.md de către purtătorul de cuvânt …
Care dintre semnele zodiacale vor primi un profit în această săptămână, cine va avea succes financiar și cine ar fi mai bine să nu cheltuiască bani. Berbec Este posibil – și necesar – să te lansezi într-un nou proiect profesional, care va fi nu doar promițător în sensul carierei, ci și profitabil din punct de …
Documentul unic de program (DUP) pentru anii 2022-2024 a fost completat cu proiectele incluse în Programul Național „Satul European Expres”. Hotărârea de Guvern respectivă a fost publicată luni în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES. Documentul conține lista celor 399 de proiecte incluse în Programul „Satul European expres”, pentru implementarea cărora a fost alocată suma de circa …
Luni, 17 iulie, cei trei miniștri desemnați au depus jurământul în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și a prim-ministrului Dorin Recean. Colonelul Adrian Efros este noul ministru de Interne, Andrei Spînu revine la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, iar deputatul Dan Perciun a devenit ministru al Educației. „Așteptarea mea este ca energia și voința …
Liderul comuniștilor din stânga Nistrului, Oleg Horjan, anterior deținut ilegal de așa numitele autorități de la Tiraspol, a fost depistat împușcat în propria locuință, informează Poliția Republicii Moldova. Potrivit așa numitelor autorități din stânga Nistrului, corpul neînsuflețit al lui Oleg Horjan a fost depistat într-o casă din localitatea Sucleea, în jurul orei 11:30, transmite Moldova1. …
Miniștrii desemnați vor depune luni, 17 iulie, la ora 14:30, jurământul de învestire, transmite MOLDPRES. Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, noii miniștri vor depune jurământul în prezența președintei, Maia Sandu, și a prim-ministrului Dorin Recean. Evenimentul se va desfășura la Președinție, iar cine sunt aceștia nu se știe deocamdată. Vă amintim că în cadrul unui …
Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev a declarat luni, 17 iulie, că Rusia trebuie să distrugă ceea ce a numit conducerea de vârf a ”formaţiunilor teroriste” după un atac asupra podului Kerci din Crimeea. Rusia susţine că două persoane au fost ucise şi una rănită în incident, pentru care acuză serviciile speciale din Ucraina. De …
Procuratura Anticorupție (PA) anunță că demersul acuzatorilor privind prelungirea măsurii de arest preventiv în privința fostului deputat democrat, Vladimir Andronachi, a fost admis. Luni, 17 iulie, judecătorul din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani a prelungit măsura preventivă arestarea la domiciliu pentru 30 zile, până la 17 august 2023, transmite Anticorupție.md. În timp ce prelungirea arestului preventiv …
Codul galben de alertă de „alertă teroristă” transnistreană a fost prelungit cu încă 60 de zile – până în data de 16 septembrie inclusiv. O dispoziție în acest sens a fost semnată de către separatistul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Vă amintim că după o serie de explozii care au avut loc în regiune, la …
Pe 18 iulie 2023, la Tiraspol, în primul tur al UEFA Champions League, se va desfășura meciul de fotbal Sheriff Tiraspol – Farul Constanța. Decizia luată de UEFA de a transfera meciul de la Chișinău la Tiraspol contravine angajamentelor asumate de FMF, UEFA și FIFA în promovarea și respectarea drepturilor omului, consideră Asociația Promo-LEX, scrie Deschide.md. Precum …
Fiul șefului cabinetului premerului Dorin Recean, Serghei Diaconu, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Informația a fost confirmată chiar de către demnitar, pe pagina sa de Facebook. Potrivit informațiilor operative prezentate de IGP, la data de 16 iulie 2023, în jurul orei 22:54, prin intermediul apelului unic de urgență 112, …
Un politician rus de rang înalt a declarat luni, 17 iulie, că Rusia nu ar trebui să reînnoiască acordul privind cerealele din Marea Neagră, având în vedere atacul asupra podului care leagă Rusia de Crimeea, şi a cerut, de asemenea, atacuri asupra infrastructurii critice din Ucraina, relatează Reuters. Serghei Mironov, liderul partidului Rusia Justă din …
Ministerul Sănătății (MS) vrea să interzică producerea hormonilor androgeni și steroizilor în Republica Moldova. Conform documentului publicat pentru consultări publice, „proiectul în cauză prevede aplicarea restricțiilor pentru prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante pe teritoriul Republicii Moldova”, transmite Deschide.md. Autorii proiectului precizează că în Republica Moldova preparatele sunt produse legal, dar autoritățile …
Șoferița de troleibuz care a tamponat mortal o copilă de 12 ani în sectorul Ciocana al Capitalei i s-a stabilit o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, aceasta fiind recunoscută vinovată de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe 14 iulie 2023, de încălcarea regulilor de securitate a circulației, încălcare ce a cauzat din …
Prim-adjunctul reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, Dmitri Polyansky, a declarat că partea rusă pregătește „surprize” pentru reuniunea Consiliului de Securitate al ONU din 17 iulie. Astfel, potrivit lui Polyansky, acesta va fi un răspuns la invitația miniștrilor de Externe din partea țărilor occidentale. De asemenea, acesta crede că la întâlnire reprezentanții țărilor Occidentale vor aranja „cel mai …
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în comun cu Ministerul Mediului, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Calea Ferată a Moldovei și Agenția Moldsilva şi-au coordonat activitățile pentru a minimiza daunele provocate de invazia lăcustelor din raionul Sângerei, precum și pentru a preveni aria de extindere a focarului, transmite MOLDPRES. Autoritățile au convenit să stabilească un punct …
Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov, născut pe 6 mai 1868, a fost ultimul împărat al Rusiei, domnind din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici, la ordinul lui Lenin, pe data de …
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
103news.com — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 103news.com — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 103news.com — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
103news.com — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 103news.com.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
103news.com — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
103news.com — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 103news.com.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
103news.com — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
103news.com — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.