Moscova ar fi cheltuit circa 2% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova (ceea ce reprezintă circa 7 miliarde lei) pentru a vicia alegerile parlamentare din 2025. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Poloniei, Karol Nawrocki. Potrivit șefului statului, pe parcursul a trei ani …
Discuția despre Reunirea celor două state românești nu este nici radicală, nici ilegală, nici marginală. Este o discuție legitimă, constituțională și inevitabilă. Iar contextul internațional nu face decât să-i sporească urgența. Forumul Economic Mondial de la Davos a transmis un mesaj limpede, formulat fără menajamente de premierul canadian Mark Carney: „Suntem în mijlocul unei rupturi, …
Republica Moldova și Polonia împărtășesc convingerea că extinderea Uniunii Europene nu reprezintă un act de generozitate, ci o investiție în securitatea continentului și în extinderea unui spațiu de pace, stabilitate și valori comune. Declarația a fost făcută de Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său polonez, Karol Nawrocki, transmite IPN. …
Țările Uniunii Europene au dat, luni, aprobarea finală planului blocului comunitar de a interzice importurile de gaze rusești până la sfârșitul anului 2027, permițând acestuia să fie adoptat ca lege. Proiectul face obligatorie din punct de vedere juridic promisiunea UE de a rupe legăturile cu fostul său furnizor principal de gaze, la aproape patru ani …
An de an, sute de lebede își găsesc adăpost pe râul Nistru, iar în această iarnă cele mai multe sunt observate în zona satului Holoșnița, raionul Soroca. Deși unele păsări și-au continuat migrația, cele rămase transformă malurile râului într-un veritabil tablou de iarnă. Localnicii vin zilnic să le admire, mai ales familiile cu copii. „Sunt …
Partidul Național Moldovenesc (PNM) a sesizat Autoritatea Națională de Integritate (ANI), invocând o posibilă stare de incompatibilitate în cazul deputatului Nicolae Botgros, care exercită în paralel mandatul de parlamentar și funcția de director artistic al Orchestrei „Lăutarii”, din cadrul instituției publice „Moldova-Concert”. Potrivit formațiunii, „Moldova-Concert” se află în subordinea Ministerului Culturii și este finanțată din …
Spre deosebire de China sau SUA care își țin aurul acasă, Germania are o treime din rezerve la New York. Experții cer repatrierea celor peste 1.236 de tone din cauza atitudinii imprevizibile a lui Trump. Aceștia se tem că tensiunile diplomatice ar putea bloca accesul la tezaur. Mai mulți economiști germani solicită Bundesbank să repatrieze …
Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, informează că, începând de mâine, 27 Ianuarie 2026, toate instituțiile educaționale din municipiul Chișinău revin la regim normal de activitate, conform programului stabilit. „Instituțiile de educație timpurie, primare și secundare (clasele I–XII) își vor relua integral procesul educațional. Decizia a fost adoptată în urma …
Peste 3 kilograme de droguri sintetice, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei, au fost scoase din circuit de polițiștii și procurorii de la Botanica, în urma destructurării unui grup criminal specializat în distribuirea substanțelor narcotice pe teritoriul capitalei, anunță oamenii legii. „Cu suportul angajaților INSP au fost reținuți în flagrant un bărbat de …
Volodimir Zelenski a declarat marți că Belarusul este încă forțat să existe ca „guvernorat general” al Rusiei, argumentând că până și câinele lui președintelui Aleksandr Lukașenko se bucură de mai multe drepturi decât poporul belarus. Vorbind în Lituania la un eveniment care marca aniversarea Revoluției din ianuarie, Zelenski a spus că Belarus rămâne profund dependent …
Denumirea de „Piaţa Ilie Ilaşcu” ar urma să fie atribuită spaţiului public situat la intersecţia străzii Ion Coravu cu aleea Pan Halippa şi cu str. Tony Bulandra, conform unui proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei, transmite Agerpres. Proiectul de hotărâre este iniţiat de consilierii …
Fostul președinte, Igor Dodon, a declarat că opoziția parlamentară examinează posibilitatea înaintării unei moțiuni comune de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Alexandru Munteanu. Potrivit acestuia, subiectul a fost discutat deja cu fracțiunile, numărul necesar de voturi fiind asigurat, în opinia lui, pentru că opoziția este minoritară în Parlament. „Opoziția examinează posibilitatea înaintării unei moțiuni …
Majoritatea românilor s-ar pronunța favorabil unirii cu Republica Moldova, în eventualitatea organizării unui referendum pe această temă, relevă un sondaj de opinie realizat de CURS la nivel național în luna ianuarie. Astfel, 56% dintre respondenți declară că ar vota pentru reunire la un eventual referendum. În același timp, 37% afirmă că nu ar susține un …
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a sesizat din oficiu în cazul decesului militarului prin contract din garnizoana Florești, care a murit la spital pe 24 ianuarie, după ce a fost rănit prin împușcare cu arma din dotare, invocând suspiciuni privind nefuncționarea mecanismelor de prevenire a bullyingului, precum și a mecanismelor de sprijin al victimelor și de …
Procesul educațional din regiunea Transnistria se desfășoară astăzi la distanță, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, caracterizate de ploi înghețate și formarea poleiului. Decizia a fost luată de autoritățile nerecunoscute din regiune, care au anunțat suspendarea temporară a cursurilor cu prezență fizică în școli, universități și instituții de învățământ mediu de specialitate. Instituțiile de învățământ au …
Clădirea Primăriei Chișinău prezintă pericol pentru cetățeni, întrucât de pe pereți cade tencuială. Politologul Ilian Cașu subliniază că zona trebuie securizată de urgență. „Principala bijuterie arhitecturală a Chișinăului are nevoie de restaurare. Una profesionistă. Ca să fie mândri cei care au construit-o pentru noi 125 de ani în urmă – Marii Carol Schidt și Alexandru …
Reforma administrației publice locale din Republica Moldova, demarată de guvern prin consultări cu primarii, urmărește scăderea numărului de primării prin comasări, a anunțat deputata PAS Larisa Voloh, vicepreședinta Comisiei administrație publică. Noul model administrativ va permite investiții mai mari și servicii publice mai accesibile pentru cetățeni, chiar dacă numărul primăriilor va fi redus. Recent, guvernarea …
Regimul separatist din regiunea transnistreană devine tot mai nesustenabil din punct de vedere economic, în condițiile în care lipsa gazului gratuit, furnizat anterior de Gazprom, sufocă economia locală. Opinia aparține expertului WatchDog, Eugen Muravschi. Potrivit lui Muravschi, industria din stânga Nistrului și-a redus drastic activitatea, iar centrala de la MGRES nu mai livrează energie electrică …
Cinci angajate ale unei fabrici de biscuiți sunt date dispărute și alte opt persoane au fost rănite după o explozie urmată de un incendiu de amploare care a izbucnit la unitatea de producție din Grecia, a declarat poliția greacă pentru AFP. O explozie a avut loc în jurul orei 04:00 în această fabrică situată în …
Președintele Volodimir Zelenski a transmis că documentul american privind garanțiile de securitate pentru Ucraina este complet finalizat și Kievul așteaptă un moment și un loc pentru ca acesta să fie semnat. „Pentru noi, garanţiile de securitate sunt în primul rând garanţii de securitate din partea SUA. Documentul este 100% gata şi aşteptăm de la partenerii …
Cooperarea dintre România și Republica Moldova în domeniul infrastructurii a prins contur în ultimii ani și prin proiecte strategice. Vorbim aici despre drumuri, poduri și conexiuni esențiale pentru dezvoltarea economică și mobilitatea regională. Lucrările la podul de la Ungheni, semnarea acordurilor pentru construcția a patru noi poduri peste Prut, a primilor kilometri din autostrada Unirii, …
Numărul persoanelor traumatizate este în creștere constantă din cauza poleiului de pe străzi și trotuare, anunță Poliția Națională. Polițiștii sunt în teren, monitorizează permanent situația, intervin activ și oferă ajutor persoanelor aflate în dificultate pentru prevenirea incidentelor/accidentelor și menținerea siguranței publice. În context, Poliția vine cu recomandări: – Administratorilor de blocuri – să curețe și …
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
103news.com — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 103news.com — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 103news.com — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
103news.com — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 103news.com.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
103news.com — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
103news.com — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 103news.com.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
103news.com — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
103news.com — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.