Aproape 800.000 de persoane evacuate în Rusia, după un val de alerte cu bombă
Un misterios val de alerte cu bombă, motivate printr-un pretins furt de monede bitcoin, afectează Moscova de aproape o lună, provocând evacuarea a circa 770.000 de persoane în total, dintre care mai mult de 1.000 au fost evacuate luni din 15 tribunale, potrivit agenţiei Interfax, preluată de Agerpres.
Evacuările de luni au avut loc în special din tribunalele din centrul, estul şi nord-estul Moscovei, potrivit unui purtător de cuvânt al justiţiei moscovite.
Mai multe tribunale au fost de asemenea evacuate în Sankt-Petersburg (nord-vestul Rusiei), potrivit serviciului de presă al instituţiilor judiciare din acest al doilea oraş ca mărime al Rusiei.