Добавить новость

Новости сегодня на DirectAdvert

Новости сегодня от Adwile

Ciprian Demeter: Crâmpei de sărbătoare creștină în România

Timpul 

Ani de-a rândul, pentru mine, Adormirea Maicii Domnului a fost o sărbătoare a bucuriei și a familiei. Mama mea purta numele Maria și pentru întreaga noastră familie era momentul în care ne strângeam cu toții în jurul mesei, în zilele toride de august, pe de o parte pentru a celebra această frumoasă sărbătoare creștină și, pe de altă parte, pentru a sărbători ziua onomastică a mamei.

Anii au trecut și de cele mai multe ori această sărbătoare ne găsea împrăștiați prin diferite colțuri ale lumii. Au fost ani în care, din cauza activităților în care eram implicat, această zi trecea fără să-mi dau seama, marcând-o de cele mai multe ori cu un telefon dat mamei, la finalul zilei, însoțit de scuzele că am uitat cu desăvărșire că fusese ziua ei onomastică. Adormirea Maicii Domnului, unul dintre cele mai importante evenimente ale creștinătății, nu a fost acapartă de politica comercială și consumeristă, așa cum s-a întâmplat cu celelalte sărbători, Nașterea Domnului Isus Hristos și Învierea Sa. Nu au fost inventați iepurași, reni, săniuțe, Crăciuni și Crăciunițe care să ne trâmbițeze cu mult timp înainte că se apropie un prilej să fim mai buni, mai voioși, dar și să cheltuim mai mulți bani pentru a marca momentul și cred că acesta este un lucru foarte bun, însă a făcut și ca această sărbătoare să nu fie apreciată la adevărata sa valoare.

În Transilvania, Adormirea Maicii Domnului aduce cu sine și multe obiceiuri, precum acela ca femeile măritate să ducă la biserică fructe, struguri și prune, pentru fi sfințite și care se împart membrilor familiei sau acela ca fetele nemăritate să culeagă flori din grădină și să le așeze la icoane.

Anul acesta, această sărbătoare m-a găsit la Mănăstirea Maglavit, din comuna cu același nume, din județul Dolj, o mănăstire a cărei istorie a început în anul 1935, când ciobanul Petrache Lupu pretindea că l-a văzut pe Dumnezeu trei vineri la rând. Predicile lui Petrache Lupu au reușit să adune mii de oameni la Maglavit. Ciobanul acesta sustinea că Dumnezeu îl îndemna să-i ajute pe oameni să găsească adevărata credință, îndemnându-i să facă lucruri simple: să renunțe la ura pentru semeni, să se ajute frățește, să-și ducă traiul în cinste și bună rânduială. În anul 1935, s-au pus bazele acestui lăcaș de cult, însă regimul comunist a oprit lucrările, Petrache Lupu a fost închis, iar mănăstirea a devenit o ruină. Astăzi, este o mănăstire de maici și adăpostește o icoană a Maicii Domnului Podromița primită în dar de la Sfântul Munte Athos.

Am găsit și aici în Oltenia, la Maglavit aceeași forfotă a pregătirii pentru această sărbătoare, ce-i drept cu mai puține tradiții și cu mai puțin pitoresc decât în Transilvania, însă peste tot plutea sentimentul că această sărbătoare este așteptată așa cum se cuvine și așa cum fusesem obișnuit ani de-a rândul în familia mea, să cred în Dumnezeul care a creat oamenii, nu într-un Dumnezeu creat de oameni și de ideologii.

Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea trupului său la Cer este ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După ce creștinii au sărbătorit  Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului este cea din urmă sărbătoare care aduce cu sine darul mântuirii omului prin Iisus Hristos.

Să avem o sărbătoare a bucuriei și a împlinirii dumnezeiști, cu dragoste și cu lumină în suflete!   

Читайте на сайте


Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city
Музыкальные новости
Новости России
Экология в России и мире
Спорт в России и мире
Moscow.media









103news.com — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 103news.com.

Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.

Другие популярные новости дня сегодня


Новости 24/7 Все города России



Топ 10 новостей последнего часа



Rss.plus


Новости России







Rss.plus
Moscow.media


103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости




Спорт в России и мире



Новости Крыма на Sevpoisk.ru




Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России