18 aprilie 1884 – La Răzeni, judeţul Chişinău, s-a născut Ion Inculeţ, erou al Unirii Basarabiei cu Țara-Mamă
Ion Constantin Inculeț (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București, România), om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române
Ion C. Inculeţ s-a născut la 5/18 aprilie 1884 în satul Răzeni, judeţul Chişinău, în familia lui Constantin şi a Mariei Inculeţ. A absolvit şcoala primară în satul natal, iar în anul 1894 a fost admis la Şcoala teologică din Chişinău, subordonată Seminarului teologic. A absolvit-o cu note foarte bune, obţinînând drepul de a se înscrie la Seminar.
A studiat în acelaşi an cu viitorii deputaţi şi demnitari de stat Vasile Bârcă şi Pantelimon Erhan. A optat pentru o facultate de ştiinţe exacte şi s-a înscris într-adevăr la facultatea de fizică şi matematică a Universităţii Dorpat, însă după un an de studii s-a transferat la Universitatea Imperială din Sakt Peterburg, facultatea de fizică şi matematică, pe care a aboslvit-o cu diplomă de gradul I.
A avut recomandare pentru profesorat. În anii de studenţie la Petersburg din iniţiativa sa este creată asociaţia studenţilor basarabeni din Petersburg “Bessarabskoe zemliachestvo“. După absolvirea universităţii concurează cu succes la postul de privat-docent, a lucrat la mai multe şcoli private din Petersburg, predând fizica, matematica şi astronomia.
A fost secretar de redacţie la revistele “Vestnik Znania” şi “Nauchnoe obozrenie“, editate de Wilhelm Bittner, în care a publicat mai multe articole de popularizare a ştiinţei, fără semnătură. În anul 1917 a fost deputat în Sovietul din Petrograd din partea eserilor.
La 2 aprilie 1917 s-a format Partidul Naţional Moldovenesc cu un program care prefigura o largă autonomie a Basarabiei şi cerea constituirea Sfatului Ţării, cu rol de conducere executivă.
În aprilie 1917, Ion Inculeţ a revenit în Basarabia, ca emisar al preşedintelui Guvernului Provizoriu Alexandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenţi şi profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle revoluţiei din februarie.
Este ales deputat în primul parlament al Basarabiei – “Sfatul Ţării” alături de Pantelimon Halipa, Boris Epure şi Ion Buzdugan, militând activ pentru reîntregirea neamului românesc.
Iniţial concepţia politică a lui Inculeţ era una de transformări politice în cadrul Imperiul Rus democratic şi înnoit. Însă, după preluarea puterii la Petrograd de către bolşevici prin putch-ul din Octombrie, Inculeţ a evoluat spre alianţa cu România.
La 21 noiembrie 1917 Ion C. Inculeţ a fost ales Preşedinte al Sfatului Ţării.
La 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a Puterii la Chişinău de către bolşevici.
La 24 ianuarie “Sfatul Ţării” a proclamat cu majoritate de voturi independenţa Basarabiei faţă de Imperiul Rus, iar la 27 martie 1918 a proclamat cu majoritate de voturi Unirea cu România, în condiţiile în care Frontotdel-ul şi alte fracţiuni minoritare îi cereau parlamentului insistent să păstreze legătura cu Imperiul Rus.
Gherman Pântea, fost ministru în Guvernul Republicii Democratice, caracterizează astfel activitatea lui Inculeţ:
“La 21 noiembrie 1917 se deschide Sfatul Ţării, organ care avea să vorbească în numele Basarabiei şi să decidă soarta ei. Preşedinte al acestui parlament a fost ales în mod unanuim Ion Inculeţ. El întrunea toate calităţile pentru a ocupa această mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor, şi mai cu seamă extrem de răbdător“
În anul 1940, referindu-se la soarta Basarabiei și Unirea din 1918, Ion Inculeț spunea:
„Basarabia a fost smulsă din din trupul Moldovei prin forță, cu călcarea oricărui drept și a oricărei dreptăți, în anul 1812. Autonomia promisă la anexare, cu păstrarea limbei române în toate dregătoriile, a fost degrabă retrasă. Basarabia fiind încetul cu încetul transformată într-o simplă gubernie rusească. O sută de ani a durat prigonirea de către Rusia țaristă – o sută de ani a durat cu dârzenie rezistența acestui minunat popor moldovean dintre Prut și Nistru pentru conservarea limbei, pentru păstrarea ființei naționale. Niciodată în cursul acestui veac nu s-a stins focul sfânt al conștiinței naționale. Și odată ce împrejurările deveneau favorabile, acest foc se transforma în flacără, care mistuia cât putea mai mult din piedicile ce erau puse la în calea Unirei cu toți românii.”